Expres

Noutăți privind amenajarea benzilor dedicate transportului public în Brașov / Când s-ar încheia lucrările

Noutăți privind amenajarea benzilor dedicate transportului public în Brașov.

„Sunt 3 ofertanți pentru licitația dedicată amenajării de benzi dedicate transportului public. În total, 12,68 km. S-a încheiat perioada depunerii ofertelor pentru amenajarea de benzi dedicate transportului public pe traseul liniei 5 (terminal Poienelor – terminal Municipal și retur) și pe Bulevardul Victoriei. Cele trei oferte au fost depuse de Valdek Impex, Euro Strada și de asocierea dintre RS Activ și Comprest. Urmează perioada de evaluare. Sperăm să reușim să o încheiem cât mai repede, astfel încât să semnăm contractul și să începem lucrările, atunci când vremea ne va permite”, a anunțat primarul Allen Coliban.

El a precizat că sunt toate șansele ca din toamnă autobuzele și troleibuzele RATBV care circulă pe Calea București, Kogălniceanu, Victoriei, Iuliu Maniu, Iorga, Lungă, Eroilor, 15 Noiembrie să o facă pe benzile dedicate.

Noutăți privind amenajarea benzilor dedicate transportului public în Brașov

„Prin amenajarea benzilor dedicate, mai ales la orele de vârf, vom putea ajunge cu siguranță mai repede la destinație cu autobuzul electric sau cu troleibuzul. Vrem să le oferim brașovenilor soluții alternative de transport, pentru a avea un oraș cu aer mai curat, un oraș mai prietenos cu cetățenii săi”, a mai spus Coliban.

Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 3-4 metri și o adâncime de 4-6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 49.475 mp metri pătrați a unui covor asfaltic nou. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă.

Se vor reabilita trotuarele adiacente traseului benzilor, în zonele afectate de fisuri, tasări sau văluriri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button