Expres

NOUTATE. Protecția Consumatorilor are număr de WhatsApp pentru sesizarea URGENȚELOR legate de FACTURILE UMFLATE

  • facturiutilitati.jpg

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a înființat, începând de astăzi, un număr special de telefon, folosit în aplicația WhatsApp, pentru sesizarea urgențelor legate de facturile umflate.

Numărul de telefon este 079 021 9551.

„Am înființat acest număr special, care se va afla în permanență la mine, pentru a putea fi cât mai aproape de consumator și a mă putea implica personal în gestionarea situațiilor urgente care pot apărea și care vor fi semnalate astfel”, a informat Horia Constantinescu – președinte ANPC.

La acest număr, care nu va folosi funcția de apel video sau cu voce, sunt așteptate mesajele scrise și imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgență în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, de pe întreg cuprinsul țării. Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică și gaze naturale, cazuri de debranșări, pentru neplată a unor facturi greșite la energie încă necorectate, precum și situații urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competența legală de soluționare a instituției și le vor da curs.

„Menționăm că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamațiile realizate în mod curent.
Primirea reclamațiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul economic reclamat.
Reclamaţiile se fac în format scris – transmise prin poștă – în format electronic sau se depun personal, pentru souționarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege. Formularul de reclamație online se află pe site-ul instituției, la linkul http://reclamatii.anpc.ro/Reclamatie.aspx .


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare