Expres

Noul spital de Pneumo și Boli Infecțioase de la Brașov – naștere grea

Noul spital de Pneumo și Boli Infecțioase de la Brașov – naștere grea.

Licitația pentru proiectarea și construirea sa a fost suspendată pentru a doua oară, așa cum a informat Radio România Actualități – Brașov.

Noul spital de Pneumo și Boli Infecțioase de la Brașov – naștere grea

Un posibil ofertant a depus o contestaţie privind neclarităţi în condiţiile din documentaţia de atribuire.

Prima licitație a fost lansată în 11 iulie, iar termenul de depunere a ofertelor, stabilit inițial pentru 18 august, a fost prelungit până în 31 august. Atunci a fost o contestație, iar procedura a fost suspendată câteva zile, după care a fost reluată cu termene amânate de mai multe ori.

Valoarea estimată pentru acest proiect este de peste 389 milioane lei, fără TVA, iar termenul de finalizare a proiectului este de 30 de luni.

Se știe, acesta a fost pe lista proiectelor ce urmau să fie realizate prin PNRR, dar Ministerul Sănătății l-a scos, argumentând că există riscul să nu fie finalizat până în august 2026 – Detalii, AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
11 luni în urmă

[…] în cadrul procedurii de achiziție pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții „Spital clinic de pneumoftiziologie și boli infecțioase – Brașov“. Patru asocieri de firme și un ofertant unic, din România, dar și din alte țări, au depus […]

Back to top button