Noul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, instalat oficial
Noul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, instalat oficial
Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a semnat astăzi contractul de management cu managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov, dr. Dan Ovidiu Grigorescu, în baza propunerii transmise de Consiliul de Administrație al spitalului și în urma încheierii procedurilor de desemnare prin concurs a noului manager.
Evenimentul a avut loc într-un cadru festiv, la sediul spitalului, în prezența medicilor șefi de secții, servicii și compartimente, a Comitetului Director, a membrilor Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, precum și a conducerii Direcției de Sănătate Publică Brașov.
Contractul de management, cu o durată de patru ani, a fost încheiat pe baza unor indicatori de performanță conveniți de comun acord. Potrivit prevederilor contractuale, dr. Dan Ovidiu Grigorescu își asumă realizarea pe o perioadă de patru ani a optimizării și eficientizării indicatorilor de management al resurselor umane, a indicatorilor de utilizare a serviciilor medicale, a celor economico-financiari (inclusiv asumarea eșalonării obligațiilor de plată neachitate la data semnării contractului de management), precum și a indicatorilor de calitate și de integritate.
Noul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, instalat oficial
Președintele CJ Adrian-Ioan Veștea a transmis echipei de conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență un mesaj de „coeziune, unitate și de necesitate a canalizării tuturor energiilor” în direcția îmbunătățirii activității instituției.
„În condițiile în care se pregătește o reformă a sistemului sanitar și ținând cont de situația economico-financiară nu tocmai bună a spitalului, responsabilitatea domnului manager și a echipei de conducere este una foarte mare. De aceea vă îndemn să vă armonizați eforturile, să faceți echipă și împreună să depășiți anumite stări de tensiune care pot apărea în activitate. Vă asigur că la nivelul Consiliului Județean veți avea tot sprijinul necesar și ușa mereu deschisă”, a afirmat Adrian-Ioan Veștea.
În opinia sa, este prioritar ca toate fondurile aprobate la începutul anului pentru spital să fie implementate, astfel încât la încheierea exercițiului bugetar să nu se ajungă la un excedent care ar determina alocări financiare mai mici în anul următor. O altă necesitate este continuarea accesării fondurilor europene. „Traversăm o perioadă dificilă pentru toți, dar propice atragerii de fonduri europene. Aveți sprijinul nostru și în acest domeniu. Se vor mai deschide axe de finanțare și important este să aveți o strategie clară și documentații mature pe baza cărora să puteți aplica pentru diverse oportunități de finanțare. Exemplele de bună practică de până acum sunt elocvente, având în vedere că prin intermediul proiectelor europene, în baza parteneriatului dintre administrația județeană și unitatea medicală am dotat cu echipamente medicale unitatea de primiri urgențe, ambulatoriul și alte secții din Pavilionul Central al spitalului. În prezent, corpul B al spitalului este modernizat grație proiectului implementat de CNI și finanțărilor alocate din bugetul județului și vă asigur că avem în vedere dezvoltarea unor proiecte investiționale similare pentru staționarele Astra, Tractorul și Mârzescu”, a spus președintele CJ.
El a dat asigurări că domeniul sanitar brașovean rămâne o prioritate la nivelul Consiliului Județean Brașov.
Noul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, instalat oficial
În intervenția sa, dr. Dan Ovidiu Grigorescu a anunțat obiectivele mandatului său de manager. „Vreau ca de acum înainte să construim împreună și să ne facem treaba cât mai bine. Vom funcționa pe principii clare – responsabilitate, echitate și legalitate, acestea urmând să se regăsească în activitatea tuturor secțiilor, compartimentelor și serviciilor din spital. Voi implica toți șefii de secții în managementul primar, pe baza unor indicatori pe care îi vom stabili împreună. Vă voi sprijini să vă recuperați prerogativele medicale, prin intermediul Consiliului Medical, în cadrul căruia vom lua decizii împreună, în beneficiul instituției noastre. Vă rog să-mi acordați încrederea și vă asigur că tot ceea ce voi face va fi pentru spitalul nostru, nu pentru mine sau pentru o persoană anume”, a susținut noul manager al SCJU Brașov.
În încheiere, dr. Grigorescu a mărturisit că „se împlinesc 35 de ani de când sunt în Spitalul Județean și îmi declar dragostea pentru această instituție”.
Dublu licențiat – al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și al Facultății de Drept din cadrul Universității Transilvania Brașov, și deținător al diplomei de Doctor în Științe Medicale, dr. Dan Ovidiu Grigorescu face parte din colectivul celui mai mare și mai important spital public al județului din anul 1990. Este medic primar chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și arsuri, iar din anul 2009 și până în prezent a ocupat funcția de șef al acestei secții clinice. Specializările sale depășesc sfera activității medicale, având în vedere că este deținătorul unor diplome de Master în Managementul sistemelor de asigurări de sănătate la Universitatea București, Master în Drept Comunitar și Internațional la Universitatea Transilvania și evaluator în cadrul Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, având competențe certificate și în domeniul managementului spitalicesc.
Începând cu anul 2024, dr. Dan Ovidiu Grigorescu este profesor universitar la Facultatea de Medicină din Brașov, unde predă disciplina Chirurgie plastică și Reconstructivă – Departamentul de specialități medicale și chirurgicale.
Noul manager a mai condus timp de cinci ani Spitalul Județean Brașov, la începutul anilor 2000, în perioada în care unitatea spitalicească a îndeplinit condițiile necesare pentru a obține titlurile de „spital județean de urgență” (2003) și „spital clinic județean” (2004), iar pentru un an a îndeplinit funcția de director medical.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


order dutasteride australia no prescription
how to order dutasteride generic uk next day delivery
comprar flexeril cyclobenzaprine sin receta medica se puede comprar
buying flexeril cyclobenzaprine cheap europe
purchase gabapentin generic is it legal
discount gabapentin uk suppliers
purchase fildena cheap melbourne
how to buy fildena purchase line
buy itraconazole for sale usa
how to buy itraconazole generic from india
order staxyn generic when will be available
ordering staxyn usa where to buy
how to order avodart cheap trusted
buy generic avodart online canada
cheap rifaximin generic version
Buy rifaximin from usa without a perscription
discount xifaxan generic best price
ordering xifaxan generic united states
kamagra usa přes noc
je v usa generická kamagra dostupná