Expres

Noi reguli pentru obţinerea permisului auto în UE

Noi reguli pentru obţinerea permisului auto în UE

Obţinerea permisului auto se va face după reguli noi, a anunţat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Directiva Uniunii Europene se va aplica în toate statele membre în următorii ani. Astfel, în viitorul apropiat, un tânăr de 17 ani ar putea obţine permis pentru conducerea unui TIR, iar unul de 19 ani pentru a deveni şofer de autocar după o perioadă de probă în care trebuie să dovedească faptul că nu consumă alcool sau droguri la volan.
Tinerii conducători auto sunt 8%, să zic, dar la accidente cu fatalităţi, două din cinci sunt produse de tineri, fie că e motocicletă sau auto. Şi atunci sigur că trebuie să ţinteşti acest grup de vârstă. Să-l ţinteşti, pe de o parte, în sensul în care să-l inviţi să se pregătească mai bine, îi lăsăm să conducă şi să spunem, mai devreme, dar însoţiţi.

De asemenea, am pus obligaţia doi ani de probă şi zero toleranţă la alcool. Adică, dacă în doi ani de probă, după ce s-a luat permisul, există vreun incident, atunci l-ai pierdut. Nu se discută”, a declarat Adina Vălean, la Antena 3.

Propunerile pe care le-a formulat Adina Vălean la nivel european, pentru siguranţa rutieră, se vor aplica în viitorul apropiat, după ce fiecare ţară îşi modifică legislaţia în acest sens.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button