Noi dotări pentru Spitalul Clinic Județean
Noi dotări pentru Spitalul Clinic Județean
În cadrul şedinţei extraordinare desfăşurate azi, Consiliul Judeţean Braşov a aprobat proiectul „Dotarea cu echipamente medicale specifice anatomiei patologice, necesare pentru diagnosticul cancerului, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, pentru finanţarea acestuia în cadrul Programului Sănătate, gestionat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Plenul CJ a aprobat valoarea totală a proiectului – 6.823.450,44 lei cu TVA, contribuția proprie a autorităţii judeţene – în cuantum de 136.469,03 lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea cheltuielilor neeligibile și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, precum şi acordul de parteneriat al Judeţului Braşov cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, necesar implementării proiectului.
La fel ca în cazul multor proiecte cu finanţare europeană accesate şi implementate până în prezent de administraţia publică judeţeană, specialiştii CJ au beneficiat de sprijinul Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov în tot ce a însemnat pregătirea şi încărcarea documentaţiei pe platforma MySMIS, termenul-limită de depunere fiind 15 iunie.
Concret, proiectul propune achiziţia următoarelor echipamente de ultimă generaţie: sistem informatic de management laborator cu scanner patologie digitală, sistem automat de arhivare digitală lame și blocuri, masă de orientare complet echipată, sistem automat de imprimare coduri de bare pe casete și lame, sistem automat de imunohistochimie, sistem automat de colorare și montare lame, procesor automat de țesut cu tehnologie rotațională, stație completă includere în parafină, microscop cu cameră foto cu fluorescență pentru imagini fish, microscop pentru captare, arhivare și prelucrare imagini, microtom automat şi aparat vaccuum.
În momentul de față, activitatea desfășurată în laboratorul de anatomie patologică din cadrul Spitalului Judeţean Braşov permite diagnosticul diferitelor afecțiuni oncologice cu ajutorul tehnicii clasice și speciale (testări imunohistochimice).
Durata de timp de la prelevarea probelor biopsice până la elaborarea diagnosticului poate ajunge la 30 de zile lucrătoare sau, după caz, chiar la 45-60 de zile, iar atunci când sunt necesare testări specifice, materialul prelucrat în laborator se trimite în centre specializate, fapt ce întârzie şi mai mult inițierea planului de tratament al pacientului oncologic și implicit reduce şansele de vindecare.
Prin intermediul proiectului, Consiliul Judeţean şi-a propus să eficientizeze activitățile laboratorului de anatomie patologică de la cel mai important spital public al Braşovului, în sensul scurtării timpului de la prezentarea pacientului la medic cu primele simptome şi până la inițierea tratamentului şi al creșterii acurateții rezultatelor analizelor de specialitate.
Preconizata digitalizare a activităţii laboratorului va permite o mai mare flexibilitate a medicului anatomopatolog în ceea ce priveşte vizionarea materialelor scanate, solicitarea rapidă a unor informații suplimentare de tipul second opinion şi reducerea implicită a unor eventuale deficiențe de diagnostic.
„Nevoile semenilor noştri care se confruntă cu boli oncologice sunt mari şi le suntem datori cu asigurarea celor mai performante condiţii de diagnosticare şi tratament. Acesta este primul proiect axat pe modernizarea laboratorului de anatomie patologică al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Totodată, este primul proiect pe care l-am pregătit pe Programul Sănătate – un program al exerciţiului financiar 2021-2027 finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională și din Fondul Social European Plus, însă în scurt timp vor urma şi altele.
Această nouă finanţare asigurată de Comisia Europeană contribuie la sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030 şi implicit a strategiei noastre la nivel judeţean, prin intermediul investițiilor în asistența prespitalicească și spitalicească, precum și în reziliența sistemului de sănătate. Ca şi până acum, vom continua să urmărim programele de finanţări europene şi guvernamentale pe care Consiliul Judeţean este eligibil şi să depunem cât mai multe proiecte, deoarece planurile noastre de dezvoltare a judeţului Braşov în toate domeniile sunt ambiţioase”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.