Noi dotări pentru învățământul brașovean
Noi dotări pentru învățământul brașovean.
Primăria Brașov continuă programul de investiții în dezvoltarea sistemului educațional. Astfel, prin intermediul unei finanțări nerambursabile de 13 milioane de euro, obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Municipalitatea va dota 64 de unități de învățământ preuniversitar cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice.
În cadrul acestui proiect, Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru încheierea unui acord cadru pentru dotarea cu echipamente digitale a 853 de săli de clasă, 122 de laboratoare, 8 ateliere și 113 cabinete medicale școlare.
Noi dotări pentru învățământul brașovean
„Continuăm să investim în infrastructura și dotările dedicate învățământului brașovean pentru a îl duce la același nivel cu orice școală sau grădiniță din Europa. Zilele acestea am lansat procedura de achiziție pentru dotarea claselor, laboratoarelor și cabinetelor școlare cu echipamentele IT necesare desfășurării activității în condiții optime. În curând vom lansa licitația și pentru dotarea cu mobilier a grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov. În total, vorbim de aproape 64 de milioane de lei, fonduri nerambursabile obținute de primărie anul trecut prin Planul național de Redresare și Reziliență. Investiția în educație este una pe termen lung, este cea mai sigură investiție în dezvoltarea unei comunități, iar programul pe care l-am gândit se adresează tuturor grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov, astfel încât aceste condiții să se regăsească peste tot”, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit BrașovCity.ro.
Termenul limită pentru finalizarea acestui acord este 31.03.2025, cu posibilitatea de prelungire până la 24 de luni.
Valoarea estimată a echipamentelor care vor fi furnizate în cadrul acestei achiziții este de 23.306.639,70 de lei, la care se adaugă TVA.
Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, caracteristicile tehnice 40 de puncte, termenul de garanție 10 puncte, iar termenul de livrare, alte 10 puncte.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16.08.2024.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.