Noi autospeciale au intrat, de astăzi, în dotarea Ambulanței Brașov
Livrarea primului lot de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă a început astăzi, printre beneficiari numărându-se și Serviciul de Ambulanță Județean Brașov.
„Începând de astăzi, primele 300 de ambulanțe tip B 4×2, achiziționate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – «Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale» vor fi livrate, urmând ca până la finalul anului, 420 de ambulanțe să fi fost distribuite către beneficiari. În vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective, primul lot cu 43 de autospeciale a fost livrat către serviciile de ambulanţă din regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu”, se precizează într-un comunicat remis de Departamentul pentru Situații de Urgență.
Astfel, la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov au ajuns 11 ambulanțe noi, de tip B1 și B2, conform declarației oferite de directorul instituției, David Levente, jurnaliștilor de la bunaziuafagaras.info:
„Astăzi suntem în procedura de preluare. Avem 11 șoferi care sunt la București și preiau ambulanțele pentru județul Brașov. Nu vă pot spune acum unde vor fi atribuite acestea, la ce substații. Însă, tot parcul auto al SAJ este învechit și va fi schimbat. Va dura probabil un an, un an jumătate, până va ajunge să se schimbe tot parcul auto”.
Graficul pentru celelalte zone ale țării poate fi găsit AICI!
Tot în perioada următoare, vor fi livrate 120 ambulante SMURD 4×4 către inspectoratele județele pentru situații de urgență si 24 către serviciile de ambulanță.
Totodată, pentru îmbunătățirea răspunsului la urgențele cetățenilor, vor fi distribuite 242 ambulanțe de transport A2 către serviciile de ambulanță județene. Alte 122 de autospeciale tip C vor ajunge la serviciile de ambulanță și unitățile operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dintre care 81 către SAJ-uri și 41 către SMURD.
Prin intermediul acestui program, 55 de ambulante de tip B 4×4 si zece ambulanțe tip C SMURD vor ajunge la ISU Bucuresti, iar 20 ambulanțe de tip A2 la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.