Expres

Nelu Tătaru vrea să deschidă un cabinet privat

Nelu Tătaru vrea să deschidă un cabinet privat

Fostul ministru al Sănătăţii şi preşedinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a anunţat că va încerca să deschidă un cabinet privat pentru a putea să-şi îngrijească pacienţii, după ce Înalta Curte de Casaţie Justiţie (ÎCCJ) a menţinut în cazul său măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, prin care i se interzice să profeseze în unităţi medicale din sistemul public de sănătate.

Tătaru consideră măsura nejustificată, afirmând că nu este un pericol public şi că în urma deciziei magistraţilor sunt afectaţi pacienţii.

Nu cred că am fost sau sunt un pericol public, astfel încât să nu-mi pot face meseria, iar cei mai afectaţi sunteţi voi, pacienţii mei. Eu am ales, după perioada în care am fost ministru al Sănătăţii, să mă întorc la Huşi. ‘Ce bine că v-aţi întors acasă’, sunt cuvintele voastre, atunci când am revenit acasă. Judeţul Vaslui nu are o clinică medicală privată chirurgicală în care sa pot opera în acest moment, iar dacă nu voi reuşi să mă întorc la spital, voi încerca să-mi deschid un cabinet privat.

Pentru că problemele de sănătate nu întreabă când să apară, nu ţin cont de statut şi nu suportă amânare. Faptul că nu pot sta departe de voi şi de problemele voastre medicale m-a determinat să demarez procesul de deschidere a unui cabinet de consultaţii, începând cu luna decembrie. Nu este uşor, nu îmi este uşor, însă în domeniul medical nu există improvizaţii. Profesionalismul şi seriozitatea sunt esenţiale şi mă ghidează în fiecare zi, de aceea îmi voi continua cu dedicare misiunea în domeniul medical”, a transmis Nelu Tătaru pe pagina sa de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
8 zile în urmă

La Jilava, la Codlea, nu ar mai avea zile el și restul de „vacciniști”!

Back to top button