Expres

Ne vom pensiona cu toții la 65 de ani, fiindcă așa vrea Guvernul, nu UE

  • logomytex.png
 

Vârsta de pensionare propusă pentru femei și bărbați a rămas 65 de ani, și nu 63 de ani, așa cum cer sindicatele. Doar un mit a fost demolat: creșterea vârstei la care românii au voie să se retragă din activitate este o decizie a autorităților române, nu o directivă europeană
Partenerii sociali n-au ajuns la consens privind vârsta de pensionare, în ciuda discuțiilor de ieri la Ministerul Muncii, la dezbaterea proiectului Legii Unice a Pensiilor, care ar putea fi aprobat astăzi de Executiv. Deși reprezentanții Guvernului au justificat stabilirea unei vârste egale de pensionare, de 65 de ani, pentru femei și bărbați prin nevoia de aliniere a României la legislația europeană, directivele Uniunii nu prevăd niciun fel de obligație în acest sens. O recunoaște chiar Consiliul Legislativ al Parlamentului României, care a avizat, la finele săptămânii trecute, o inițiativă cetățenească în privința pensionării. Aceasta contrazice prevederile proiectului legii unice a pensiilor și propune menținerea vârstei de pensionare la 60 de ani pentru femei și la 65 de ani pentru bărbați, până în 2050.
Asta, deși reprezentanții Ministerului Muncii au insistat că „egalizarea vârstelor de pensionare ale bărbaților și femeilor este necesară pentru asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați, așa cum este prevăzut în directivele europene”.

Petiție pe internet
Potrivit observațiilor făcute însă de Consiliul Legislativ pe marginea cadrului juridic comunitar, „reglementarea vârstei de pensionare rămâne în continuare un atribut al organelor legiuitoare naționale”. Mai mult, subliniază reprezentanții Consiliului, măsura Executivului, de creștere a vârstei de pensionare a femeilor la 65 de ani, nu poate fi legată de nici o directivă europeană. Se bazează doar pe rațiuni economice. „În pofida unor opinii contrare, care susțin existența unor reglementări comunitare ce impun aplicarea principiului nondiscriminării și cu privire la vârsta de pensionare, precizăm că acestea derivă dintr-o realitate economică imediată și nu are suport juridic pe un text comunitar expres”, se arată în aviz. Consiliul concluzionează că Directiva privind tratamentul egal pe piața muncii a Uniunii Europene (2000/ 78/ CE) „nu aduce atingere dispozițiilor naționale de stabilire a vârstei de pensionare”.   Tot zilele acestea, a fost lansată pe internet o petiție care atacă acest articol a legii, mai ales din perspectiva femeilor, pentru care creșterea este de cinci- șase ani, în timp ce pentru bărbați este de 3 ani.

Muncim dincolo de speranța de viață
Și vicepreședintele Cartel Alfa, Petru Dandea, este de părere că 65 de ani este prea mult pentru piața muncii autohtone. „Directiva europeană nu ne impune o anume vârstă de pensionare. Noi am propus 63 de ani, pentru că în statele europene cu o vârstă de pensionare de 65 de ani speranța de viață este, în medie, cu 10 ani mai mare decât la noi”, a explicat Dandea. Acesta a venit și cu exemplul semnificativ pentru modul în care se va reflecta creșterea vârstei de pensionare asupra angajaților români: „Germania – care are acum vârsta de pensionare de 65 de ani – avea speranța noastră de viață în 1960. De atunci însă, speranța lor de viață a crescut cu 10 ani”. În plus, în Ungaria, unde speranța de viață este aceeași cu a românilor (68 de ani la bărbați și 75 de ani la femei), limita de pensionare este de 63 de ani.
Și reprezentanții Centrului Parteneriat pentru Egalitate susțin că femeile nu pot fi obligate să muncească până la 65 de ani, ca bărbații. „Vârsta-limită pentru femei ar trebui să fie opțională”, susțin ei.

Sindicaliștii au obținut, ieri, totuși o victorie: toate pensiile speciale vor fi recalculate la fel, fără excepții.
Militarii dau în judecată Guvernul și pe Emil Boc, pentru pensiile „civile”
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) va da în judecată Guvernul și pe premierul Emil Boc. SCMD cere neincluderea pensiilor militare de stat în proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Reprezentanții SCMD vor trimite scrisori de protest Președinției, Guvernului și parlamentarilor și vor declanșa proteste, considerând că adoptarea Legii pensiilor în actuala formă, cu includerea militarilor și polițiștilor, ar fi o gravă eroare. Întrebat dacă în noua lege se vor păstra pensiile pentru anumite categorii, premierul Boc a răspuns: „În Legea pensiilor nu există nici un fel de articol care să instituie vreo pensie specială pentru o categorie. Toate aceste pensii se vor recalcula potrivit noului principiu al contributivității”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google