Expres

Ne plouă iar cu stele, mai strălucitoare și mai ușor de prins

Ne plouă iar cu stele, mai strălucitoare și mai ușor de prins

Iubitorii de stele căzătoare şi pasionaţii de astronomie au bucuria unui nou spectacol interesant pe cerul nocturn, întrucât ploaia de meteori Geminide umple cerul până duminică. Apogeul acestei ploi de meteori este aşteptat pentru astăzi 14 decembrie, începând cu ora 19:00 GM (ora 21.00, ora României).
„Cu un număr teoretic de până la 150 de meteori pe oră, Geminide este considerată cea mai bogată ploaie de meteori a anului”, a anunţat VdS, o organizaţie de astronomi amatori din Germania, citată de Agerpres. „În practică, în funcţie de luminozitatea cerului nocturn, veţi vedea între 30 şi 60 de meteori, ceea ce înseamnă o stea căzătoare la fiecare 1-2 minute”, a transmis asociaţia germană.

Cea mai spectaculoasă ploaie de meteori a anului are ceva deosebit: sunt mai lenţi decât alţi meteori şi foarte luminoşi. Astfel vor apărea „bolizi” (meteori foarte strălucitori) care se vor deplasa mai încet printre stele.
Stelele căzătoare se observă fără instrument astronomic. Trebuie doar să priviţi sus pe cer. Geminidele se pot vedea oricând până pe 17 decembrie, dar cei mai mulţi meteori se vor vedea în noaptea aceasta.
Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, în noaptea aceasta e perioada de maxim, iar în cealaltă, panta descendentă. Apoi vor mai fi de văzut până duminică, dar nu la fel de ușor.
„Şansele sunt să se poată vedea minim 40-50 de stele căzătoare pe oră. Observaţiile trebuie făcute după miezul nopţii până dimineaţa în toate serile. În timpul maximului se pot vedea maxim 120 de stele căzătoare pe oră, dacă observaţi din afara oraşelor mari”, arată sursa citată.
Pentru a vedea stele căzătoare, nu există o direcţie anume în care să priviţi. Secretul este următorul: „cu cât vă uitaţi mai mult cu atât veţi vedea mai multe”.
„Având în vedere că este iarnă, trebuie să vă îmbrăcaţi gros, mai ales pentru că trebuie să staţi întinşi pe un şezlong sau izopren, de preferabil într-un sac de dormit. După ce vă aşezaţi comod, priviţi la 45 de grade deasupra orizontului, timp de minim o oră. Puteţi privi înspre est, sud, vest sau nord. Geminidele sunt foarte lente, aşa că puteţi admira dârele luminoase timp de o secundă sau mai mult. O particulă de praf din acest curent întră în atmosferă cu o viteză de 35 km/s. Leonidele (vizibile în noiembrie) au o viteză de 71 km/s, iar Perseidele (vizibile în august) 59 km/s”, se mai arată în comunicatul transmis de Observatorul Astronomic.
Meteorii Geminide sunt strălucitori şi intens coloraţi, fiind mai lenţi decât alţi meteori. BBC i-a numit „o extravaganţă celestă”.
Explicaţia formării lor este următoarea: Pământul va trece printr-o zonă în care se află cantităţi mari de praf lăsate de asteroidul activ (3200) Phaethon. La contactul cu atmosfera particulele de praf vor aprinde (ioniza) gazul atmosferic, lăsând o dâră luminoasă pe cer: steaua căzătoare.

Aceşti meteori par a veni din constelaţia Gemini (Gemenii), acesta fiind motivul pentru care se numesc „Geminide”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button