Expres

Natură, aventură și distracție pentru toată familia, la Brașov

Natură, aventură și distracție pentru toată familia, la Brașov
Propark – Fundația pentru Arii Protejate organizează în data de 7 septembrie 2024, în interiorul municipiului Brașov, cea de-a III-a ediție a competiției de aventură care promovează ariile protejate din județul Brașov – Propark Adventure Race Family&Friends.
„În acest an revenim în peisajul brașovean cu o nouă ediție captivantă, dedicată familiilor și prietenilor dornici de aventură și explorare a naturii, desfășurată în ariile protejate din Brașov. Avem 30 de echipe înscrise și validate, înscrierea fiind gratuită și în acest an.
Evenimentul își propune să îmbine explorarea naturii cu jocul, educația și distracția, încurajând spiritul de echipă și conectarea cu mediul natural dar și cu oamenii din comunitatea brașoveană.
Competiția este accesibilă publicului larg, fiecare echipă fiind condusă de un căpitan. Anul acesta căpitan a fost numit unul dintre copiii fiecărei echipe. Acesta va fi și portavocea grupului, asumându-și responsabilități în probele speciale și punctele de control. Traseul și probele vor include abilități de orientare în natură, teste de cunoștințe despre natură și comunitate și activități interactive, ce vor ajuta participanții să descopere valori naturale și culturale din județul Brașov.

Toate informațiile despre concurs, regulament, înscrieri sunt prezentate pe pagina web a competiției propark-adventure.ro/family-and-friends și pe pagina de Facebook. De asemenea, aici puteți vedea cum a fost la ediția a II-a, din 2023”, au anunțat organizatorii.

Ce aducem nou în 2024
Atât traseul cât și activitățile din probele speciale sunt unice, noi și special concepute pentru a putea fi parcurse de concurenți, de la mic la mare.
☞ Căpitanul fiecărei echipe a fost numit unul dintre copiii fiecărei echipe. El va fi și portavocea și va comunica acelor coordonatori din punctele de control, răspunsurile echipei. Firește, munca se face în echipă și toți membrii trebuie să participe.
☞ Traseu de geocaching – descoperă comorile naturii. Anul acesta am pregătit un traseu deosebit în care concurenții au oportunitatea să exploreze ariile protejate din județul Brașov, să descopere indiciile ascunse și să câștige avantaje în competiție – și anume: puncte bonus care pot deduce eventualele penalizări din timpul cursei. Traseul este deschis pentru oricine dorește să meargă în această aventură, indiferent dacă participă în competiția din 7 septembrie sau nu. Pe site-ul nostru sunt toate informațiile despre punctele de geocaching.
☞ În tabăra de bază – din zona Piața Unirii – Brașov, pregătim atât pentru susținătorii concurenților cât și pentru toți cei care vor să exploreze, jocuri cu și despre natură prin cele două corturi educaționale: ESCAPE TENT și Colțul Liliecilor.
ESCAPE TENT este un joc de echipă de tip ESCAPE prin care participanții trebuie să rezolve o serie de sarcini pentru a putea atinge un obiectiv. În conceptul ”escape room”, obiectivul este de a găsi soluția pentru ieșirea din cameră. În conceptul escape tent obiectivul este de a ieși din cort pentru a găsi elementele naturale cu care se ”salvează planeta”.

Despre ESCAPE TENT:
jocul este recomandat pentru copiii cu vârsta de 9-14 ani, inclusiv părinții lor;
durata unui joc complet: 1 oră;
sarcinile sunt cu tematică bazată pe natură: lanț trofic, dieta animalelor, specii de arbori
obiectivul jocului: adunarea semințelor care vor salva planeta
obiective de cunoaștere: dieta ursului, specii din parcuri naționale, dieta unor păsări etc.
Colțul liliecilor – este creat de partenerii de la Asociația Krontechies prin inițiativa Caravana cu Lilieci. Aici, cei mici și cei mari vor intra în povestea liliecilor descoperind lumea lor fascinantă prin jocuri interactive, sunete, imagini și nu numai. Copiii vor putea crea și orașe prietenoase cu liliecii cu ajutorul unor elemente precum – mușchi, blocuri de lemn, lilieci printați 3D șamd.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button