Expres

NATO va avea un centru de reacție rapidă

 

NATO va înfiinţa un nou comandament pentru reacţie rapidă la Ulm, în sudul Germaniei, potrivit unor informaţii obţinute de agenţia DPA din surse din domeniul apărării. Comandamentul va avea sediul în cazarma Wilhelmsburg din oraş, unde se află deja un centru multinaţional pentru intervenţii în crizele internaţionale.
Decizia privind amplasarea noii structuri militare urmează să fie luată, probabil, la sfârşitul săptămânii viitoare, la reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Potrivit DPA, extinderea centrelor de comandă şi a forţelor armate ale NATO reprezintă o reacţie la ameninţarea crescândă percepută din partea Rusiei. În special ţările aliate care au frontiere cu Rusia sunt îngrijorate, mai ales după ocuparea Crimeei şi sprijinul acordat de Moscova separatiştilor din Ucraina. După încheierea războiului rece, NATO a redus numărul centrelor de comandă de la câteva zeci la şapte şi personalul de la 20.000 la 6.800. Un raport confidenţial al Alianţei a pus sub semnul întrebării capacitatea de reacţie rapidă în cazul în care Rusia ar ataca prin surprindere un stat membru al NATO.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button