Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

Este singura excepție în calendarul Bisericii, când aceasta prăznuiește ziua de naștere a unui sfânt, întrucât martirii și sfinții Bisericii sunt sărbătoriți fiecare în ziua morții lor, socotită drept o adevărată zi de naștere a lor pentru Împărăția Cerurilor. Sf. Ioan Botezătorul s-a născut ca rod al stăruinței în rugăciune a părinților lui, mult înaintați în vârstă, Zaharia și Elisabeta, amândoi din neam preoțesc al poporului ales. Sf. Ioan a avut chemare să fie „îngerul care merge înaintea feței Domnului și se va umple de Duhul Sfânt”. Nașterea lui Ioan s-a aflat în strânsă legătură cu nașterea Mântuitorului Hristos și a fost deopotrivă un eveniment miraculos, anticipat de Arhanghelul Gavriil (Luca I,36). Întâmplările minunate din viața celui numit „Înaintemergătorul Mântuitorului” încep încă înainte de aducerea lui pe lume. Pe lângă vestirea nașterii sale de către înger, o femeie stearpă, Elisabeta, îi dă viață, tatăl său, preotul Zaharia, prorocește, iar pruncul se umple de Duhul Sfânt. Și nu avea cum să fie altfel, când nașterea lui a fost vestită de Arhanghelul Gavriil și s-a petrecut într-un chip minunat, „biruindu-se legile firii”, pentru că mama sa, Elisabeta, era foarte bătrână și stearpă. Într-adevăr, după cuvântul îngerului, la timpul cuvenit, Elisabeta a născut un fiu, căruia la 8 zile, după rânduiala Legii Vechi, i-a pus numele de Ioan, care în ebraică înseamnă „cel dăruit de Dumnezeu”. Tatăl său, preotul Zaharia, cel ce rămăsese mut pentru necredința în spusele îngerului, își recapătă vorbirea binecuvântând pe Dumnezeu și prorocind în Duhul Sfânt: „Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile lui” (Luca, 1.78). Arhanghelul Gavriil se coboară încă o dată, ca să le arate ce trebuie să creadă despre fiul lui Zaharia și al Elisabetei: „Va fi mare înaintea Domnului” (Luca 1,15). Dumnezeu Însuși, prin gura profetului Maleahi, îl recomandă pe Sf. Ioan ca sol, ca martor, ca vestitor, când zice: „Iată, Eu trimit pe Îngerul Meu care va găti calea înaintea feței Mele” (Maleahi 3,1). Ioan, cel sfințit de harul dumnezeiesc încă din pântecele maicii sale, va deveni apoi cel ce va pregăti calea venirii lui Mesia și cel care, strigând din pustie, Îl va mărturisi și Îl vă arăta lumii pe Iisus, „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Pentru marea sfințenie a vieții sale, pe care însuși Mântuitorul a recunoscut-o, venind la Ioan ca să fie botezat, acesta este numit în cântările bisericești „înger în trup” sau „om îngeresc”. Chemarea ca martor al Mântuitorului lumii a împlinit-o Ioan încă înainte de a se naște. Acea săltare a pruncului în pântecele Elisabetei, când a primit-o în casă pe Fecioara Maria, a fost primul salut, prima mărturie adusă Domnului Dumnezeului său.