Expres

Municipiul Braşov stă bine la capitolul salubrizării cursurilor de apă şi a şanturilor din oraş

Concluzia aparţine unei comisii mixte de control

 

Reprezentanţi ai Prefecturii, ai Serviciului de Gospodărire a Apelor, ai Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov au verificat modul în care au fost salubrizate cursurile de apă, precum şi şanţurile şi rigolele din judeţul Braşov, ajungând la concluzia că în municipiul Braşov situaţia este foarte bună, comparativ cu alte localităţi. Controalele au vizat canalul Timiş, zona Carierei, Dârste, Pietrele lui Solomon etc.. 

„Comisia mixtă a spus că municipiul Braşov este singurul oraş pe care l-a controlat unde starea de salubrizare este foarte bună şi încă nu s-a încheiat «Luna curăţeniei»”, ne-a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru. În continuare, mai sunt de salubrizat zonele Timiş-Triaj, Stupini, cea dintre Saturn şi calea ferată şi cartierul Noua. 

Comisia a constatat ceva probleme pe strada Hărmanului – limitrof liniei de cale ferată, în apropierea fabricii de bere (deşeuri amestecate) şi în zona străzii Carierei din Bartolomeu (tot deşeuri amestecate). Totodată, au fost observate, izolat, deşeuri din plastic în canalul Timiş. În toate aceste cazuri, trebuie luate măsuri de salubrizare până pe 31 mai. 

În ceea ce priveşte şanţurile şi rigolele din oraş, comisia a constatat că acestea erau curăţate. 

  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button