Expres

Municipalitățile din România pot solicita finanțare pentru Wi-Fi gratuit în spațiile publice

 

Comisia Europeană lansează prima cerere de proiecte prin programul „WiFi4EU”, prin care și municipalitățile din România vor putea solicita finanțare pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless. În această rundă vor fi acordate bonuri valorice de 15.000 euro fiecare pentru primele 2.800 de municipalități. Vor fi distribuite minimum 15 bonuri pentru fiecare stat-membru în parte pe baza principiului „primul sosit, primul servit”.
Pentru aceasta, municipalitățile trebuie să urmeze câțiva pași simpli: să fie deja înregistrate pe platforma online wifi4eu.eu, sau să se înregistreze până în 7 noiembrie, ora 14.00, aici; odată cu deschiderea oficială a cererii de proiecte, în perioada 7 noiembrie ora 14.00 – 9 noiembrie ora 18.00, să se conecteze și să depună candidatura pe wifi4eu.eu; având în vedere interesul foarte ridicat pentru program, selecția se va face pe principiul „primul sosit, primul servit”, motiv pentru care candidatura trebuie depusă cât mai rapid în intervalul respectiv.
Până acum, la nivelul Uniunii Europene, s-a înscris una din cinci municipalități. În următorii doi ani, vor mai urma alte trei cereri de proiecte.
Bonul valoric poate fi utilizat pentru instalarea de puncte de acces gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa. În total, până în 2020, vor fi alocate 120 milioane de euro pentru până la 8.000 de municipalități din UE.
Rețele finanțate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate și nu vor colecta date cu caracter personal. Finanțarea va fi acordată numai rețelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente și cu o calitate similară în același spațiu public.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare