Mulți clujeni iau în calcul să se mute la Brașov – orașul a devenit „sufocant” / Ce a spus un brașovean ajuns în Cluj

Mulți clujeni iau în calcul să se mute la Brașov, dar și la Sibiu, în căutarea unui trai mai relaxat și a unor condiții mai bune pentru o familie în creștere, așa cum a informat Știri de Cluj.
În social-media, un clujean a deschis subiectul, relatând că orașul său natal devine „sufocant” pentru familiile care au nevoie de mai mult spațiu, iar prețurile ridicate ale locuințelor îi împing pe mulți să caute alternative.
Mulți clujeni iau în calcul să se mute la Brașov
„Clujeni care ați plecat cu familia în Sibiu/Brașov? Cum a fost, ce părere aveți? Context: Ne gândim să avem o familie mai mare și să ne mutăm la o casă. Nu ne permitem în Cluj, dar avem apartamentul aici și ne-ar fi foarte ușor, și ca joburi, și cu banii de pe vânzare, să ne mutăm în Brașov sau Sibiu la casă. Nu am vrea să considerăm să stăm la sat (gen să construim în jurul Clujului/să cumpărăm). Copiii vrem să aibă activități și să nu stăm toată ziua să îi ducem și aducem. Sunt curios dacă a mai fost pus cineva în situația asta. Nu considerăm nici mutatul în vest. Ce research ați făcut? Dacă v-ați mutat în chirie în vreo zonă de case în orașele respective? Dacă, în afară de viața de noapte/facultăți, marcați vreo diferență semnificativă? Am văzut că e destul de mic Sibiul (ceea ce ne convine, că putem merge pe jos în multe locuri). Cumva mi se pare super fain Clujul și mă bucur că m-am născut aici, dar parcă pentru o familie în creștere devine un pic sufocant. Dacă nu ar fi nevoia familiilor de spațiu, chiar nu aș avea de ce să consider mutarea. Și Brașovul pare loc ideal de familie: baruri mai puține, activități sportive mai multe”, a întrebat clujeanul respectiv pe rețelele de socializare.
Mulți clujeni iau în calcul să se mute la Brașov
Răspunsurile primite au fost pro și contra.
De pildă, un brașovean mutat la Cluj a vorbit de ospitalitate, susținând că vânzătorii, funcționarii și personalul din HoReCa din Brașov nu sunt la fel de politicoși ca cei din Cluj: „Eu sunt vinitură mutată din Brașov în Cluj și motivul pentru care momentan nu m-aș întoarce este, ai să râzi, ospitalitatea. Chiar weekendul acesta am venit și am circulat prin multe magazine, iar vânzătorii nu sunt la fel de politicoși ca cei din Cluj, iar acest lucru se extinde de la retail la HoReCa, la funcționarii de la ghișee și oamenii din autobuze. Poate părea o fiță, pentru că este, însă în momentul în care devine o normalitate, s-ar putea să vi se facă dor de Cluj”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


-))))) ce idioți!
Haideți la Bv că e liber liber!-)))
Nici urmă de poluare sau trafic aglomerat.Auzi, Scripcarel,nu faci încă 10 cartiere noi pt ăștia? Și apoi dau vina pe Coliban că nu sunt străzi suficiente -))))
Daca se muta aici sa isi puna si filtre de aer la nas: pute de la groapa de gunoi si a plastice arse. Mai ales seara si noaptea plus weekend.
Stați bre la voi acasă,nu mai împuțiți și voi aerul cu mașinile voastre și… fițele pe care le aveți.
Ăștia să stea la ei. Sunt mai îngrămădiți decât șoldovenii iașoveni: votează de atîta timp o stârpitură mai hoață ca vinitura noastră.
Nu știu dacă există vreuna mai hoață ca la Brașov,din păcate.