Moș Crăciun a aterizat în Piața Sfatului (video)
Moș Crăciun a aterizat în Piața Sfatului. Moment inedit astăzi în Brașov. Moș Crăciun a survolat din elicopter orașul căutându-și renii. Cum în Piața Sfatului, a fost semnalată prezența lor, el și-a propus să aterizeze cu parașuta lângă brad. Tentativa a fost cu emoții. Părea că plafonul de nori nu va permite acest lucru. De altfel, saltul cu parașuta s-a produs mai târziu decât se estimase.
La eveniment au fost mobilizați aproximativ 40 de voluntari ce au asigurat delimitarea zonei. Saltul s-a făcut cu parașuta de mare precizie. Moș Crăciun a fost primit cu aplauze și nimeni nu a ratat imortalizarea momentului.
Moș Crăciun a aterizat în Piața Sfatului. Numele adevărat al lui Moș Crăciun parașutist este Marius Duță, instructor de parașutism si parapantism. El e deținător al recordului mondial la sărit cu parapanta din balonul cu aer cald de la o altitudine de 11.000 de metri.
Momentul a marcat finalul campaniei Happy Box, parte a evenimentului „Magia iernii”, organizat de Primăria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.