Expres

Monica Macovei negociază cu procurorii

Monica Macovei negociază cu procurorii.

Monica Macovei, fost ministru al justiției și fost europarlamentar a fost citată la Parchetul Curții de Apel Constanța pentru a i se aduce oficial la cunoștință calitatea de inculpat, în dosarul penal deschis ca urmare a accidentului în care fostul ministru a lovit cu mașina un motociclist.

Surse citate de Antena 3 CNN arată faptul că Monica Macovei a transmis, prin intermediul avocatului, că dorește semnarea unui acord de recunoaștere a vinovăției. Ca urmare a acestui acord pedeapsa și daunele vor fi stabilite la un nivel mai redus, în baza înțelegerii dintre procuror și partea vătămată, totul urmând să fie supus aprobării instanței. Monica Macovei speră să scape cu o pedeapsă de închisoare cu suspendare și plata daunelor către partea vătămată.

Reamintim că pe data de 8 octombrie 2022 Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar. Acesta a suferit răni extrem de grave și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București.

Monica Macovei a negat că ar fi intrat pe contrasens

Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă.

Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul să își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a transmis Monica Macovei, după accident, într-un mesaj postat pe Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare