Expres

Mircea Geoană refuză revenirea în PSD

 

Mircea Geoană s-a aflat la Palatul Victoria pentru o întrevedere cu premierul Dăncilă. Vizita acestuia la guvern vine la scurt timp după ce Dăncilă a zis că Mircea Geoană, exclus din PSD, cât și alți colegi care vor să vină alături de PSD vor avea loc în formațiune.

„Inima mea va rămâne întotdeauna fidelă social democrației, ideilor progresiste și valorilor democratice europene. Înțeleg și încurajez nevoia PSD de a depăși o perioadă grea care, netratată cu curaj și responsabilitate, are potențialul de a pune sub semnul întrebării soarta acestui mare partid românesc. Rămân alături de foștii mei colegi și colege, însă planurile mele imediate nu includ revenirea în politica militantă.”, a fost mesajul transmis de Geoană.

„Faptul că vrem să deschidem larg porțile și cei care vor să vină alături de noi vor fi întotdeauna bineveniți. Bineînțeles că și Mircea Geoană și alți colegi care vor să vină alături de PSD vor avea loc. Eu îmi doresc toți oamenii de bună credință și care chiar dacă au plecat din varii motive sufletul lor a rămas tot alături de social democrați”, a declarat președintele interimar PSD.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare