Minivacanță, dacă așa decid părinții, înainte de vacanță

Minivacanță, dacă așa decid părinții, înainte de vacanță
Elevii au încă două zile libere, cu doar trei săptămâni înainte de vacanța de vară, care începe (pentru majoritatea din învățământul preuniversitar pe 20 iunie).
Joi, 5 iunie, este zi liberă pentru profesori și elevi pentru că este Ziua Învățătorului, conform contractului colectiv de muncă la nivelul învățământului. Vineri, 6 iunie, copiii revin la școală pentru o zi, iar luni, 9 iunie este din nou zi liberă pentru că este a doua zi de Rusalii – zi liberă legală.
Profesorii se plâng, însă, că mulți părinți aleg să facă din vineri zi-punte, după modelul guvernamental, pentru a avea o minivacanță de cinci zile.
„Și asta nu se întâmplă numai când se leagă de sărbători. De multe ori, vinerea sau lunea lipsesc destui elevi, asta fiindcă părinții îi învoiesc senini, pentru că au decis să facă un weekend prelungit în familie sau cu prietenii. Dacă insistăm că nu e în regulă, mai ales că există o limită a zilelor de învoire pe care le pot acorda părinții copiilor, vin cu hârtii de la medic. E o bătălie pierdută”, ne-a spus o profesoară de la un liceu din Brașov.
EduPedu remarcă faptul că în lunile aprilie și mai elevii au avut parte de o fragmentare a cursurilor din cauza vacanței de Paști, a minivacanței de 1 Mai și a programului Săptămâna Verde.
Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie, dar este al doilea an de când a fost introdusă în contractul colectiv de muncă și este zi liberă pentru profesori.
Amintim că au mai rămas trei săptămâni de școală până la vacanța de vară 2025, ultima zi de școală fiind pe 20 iunie.
Mai puțin, elevii de clasa a XII-a, de fapt, deja absolvenți de liceu, care termină anul școlar vineri, pe 6 iunie, iar cei de clasa a VIII-a, absolvenți de gimnaziu, pe 13 iunie.
Doar elevii din învățământul tehnologic și profesional încheie anul pe 27 iunie.
Elevii și profesorii au avut zi liberă pe 5 iunie 2024, de Ziua Învățătorului, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor, conform noului contract colectiv de muncă la nivel de sector – Învățământ, prin care s-a încheiat greva generală din Educație și care a intrat în vigoare pe 6 iulie 2023.
Contactat de Edupedu.ro pentru precizări legate de statutul zilei de 5 iunie ca zi liberă la nivel național prin Contractul Colectiv de Muncă semnat de sindicatele din Învățământ, liderul sindical Marius Nistor de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a declarat că instituirea zilei de 5 iunie ca zi liberă „este singura modalitate pentru a marca această zi”.
Până în 2024, pe 5 iunie nu se țineau ore, însă se desfășurau activități specifice în școală.grădiniță, altele decât cele de predare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

