Ministrul Sănătății, tot mai penibil

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, a reușit astăzi să fie penibil din nou contestând spusele românilor pe care care au criticat proasta funcționare a cardului de sănătate. „Cred că toți au vrut să-și activeze cardurile mai repede în primele două zile. Acum, sistemul a intrat în normal, adică e numărul de accesări obișnuit, nu există pericolul blocării. Au fost prevăzute și acele situații prin norme și li s-a explicat și medicilor: nici un pacient nu trebuia trimis acasă sau în altă parte, tratamentele trebuiau acordate și sunt acordate”, a spus Bănicioiu, citat de Medifax.
În schimb, Bănicioiu a recunoscut că și în cursul zilei de azi oamenii au mai stat la coadă la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. „E adevărat că mai sunt și persoane care încă n-au primit cardul din diverse motive. Unii nu erau la dimiciliu, unii nu erau în țară, de exemplu, sau și-au schimbat domiciliu. Este în implementare sistemul și este foarte bine să asigurăm tot sprijinul. Ceea ce face și Ministerul Sănătății și cred că cei de la casa de asigurări vor gestiona foarte bine implementara cardului. Astăzi am văzut că n-au mai fost absolut deloc probleme în sistem, mă refer la partea de funcționare a softului, ceea ce înseamnă că lucrurile au început să intre în normal”, a mai spus ministrul Sănătății.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



