Expres

Ministrul Sănătăţii, despre virusul HMPV

Ministrul Sănătăţii, despre virusul HMPV
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi pentru Agerpres că virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001.
Nu este vorba despre niciun fel de noutate. Este vorba despre un virus care a fost identificat pentru prima dată în 2001 şi care este răspunzător pentru o bună parte din virozele respiratorii, mai ales în sezonul rece. Nu se face un diagnostic etiologic, pentru că marea majoritate a infecţiilor sunt banale, sunt pur şi simplu răceli care apar mai frecvent la copii sau la persoanele cu vârste de peste 65 de ani. Uneori, ca la orice viroză, pot să apară şi cazuri mai grave şi atunci se face diagnostic etiologic. Anul acesta a fost identificat prin metode de laborator un astfel de caz, cel de la Oradea, dar nu este nimic special, nu este vorba nici despre un virus importat din China. Este vorba despre un virus care evoluează în mod obişnuit în această perioadă în emisfera nordică”, a explicat ministrul.
Virusul produce răceli, adăugat el, mai ales în sezonul rece, de foarte mulţi ani, în Europa, în emisfera nordică şi în lume în general.
Referindu-se la gripă, Alexandru Rafila a afirmat că în România încă nu este vorba despre o evoluţie de tip epidemic.
Deocamdată, nu este o evoluţie de tip epidemic a infecţiei gripale, gripa este monitorizată în primul rând. Este în fiecare an (virusul HMPV în România – n.r.). Zeci de mii de cazuri sunt în fiecare an cu virusul acesta. Nu este nicio noutate, produce răceli banale. Că mai este câte un caz grav… Sunt oameni cu deficienţe imune, au boli asociate. Nu a venit din China…“, a spus ministrul Sănătăţii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Român
10 ore în urmă

Sa ne pupe undeva, ticăloșii!

Barbu Gh.
9 ore în urmă

Îți stă mintea în loc cu politrucii, „eroii” și „statisticienii mioritici.

Noi nu știm, încă, cine va face pușcărie pentru tunurile din plandemie

Român
Răspunde la  Barbu Gh.
9 ore în urmă

Mincinoșii “eroi” sunt bine mersy.

Back to top button