Expres

Ministrul Justiției din Cehia și-a dat demisia în urma unor acuzații de plagiat

 

Ministrul ceh al justiției, Tatana Mala, a demisionat luni, în urma unor acuzații de plagiat în teza sa de doctorat, la numai 13 zile după ce a preluat funcția, informează DPA, care preia agenția de presa cehă CTK. Mala, în vârstă de 36 de ani, este și deputata din partea ANO, partid de guvernământ, de orientare populistă. Ea și-a susținut doctoratul în 2005 cu o lucrare despre condițiile microclimatice de creștere a iepurilor și susține că nu a plagiat. Potrivit AFP, ea a declarat presei că a fost ținta unei „campanii de calomnie respingătoare”.
Universitatea Mendel din Brno a publicat o declarație conform căreia în 11 din cele 48 de pagini ale tezei de doctorat incriminate există „suprapuneri observabile” cu o altă lucrare, dar consideră că Tatana Mala a produs o teză originală. Au circulat și informații despre nereguli în privința masteratului în dreptul familiei, obținut de ea în 2011, la o universitate privată din Slovacia. Guvernul minoritar al Cehiei, condus de premierul Andrej Babis, a depus jurământul pe 27 iunie, iar miercuri se va confrunta cu prima moțiune de cenzură. Din coaliția guvernamentală fac parte și social-democrații, dar pentru a întruni majoritatea în parlament este nevoie și de voturile comuniștilor. Prim-ministrul a anunțat că intenționează să preia temporar și portofoliul justiției și va cere în acest sens aprobarea președintelui Milos Zeman. DPA reamintește că Babis este anchetat pentru deturnarea unor fonduri europene.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare