Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătății, amendate pentru discriminare
Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor, a decis aplicarea unor amenzi, Ministerului Sănătăţii – 2.000 lei – şi Ministerului Muncii – 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la drepturile copilului, respectiv dispoziţiile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
Copiii cu diabet, cu vârste de peste 7 ani, sunt nedreptăţiţi
CNCD precizează, într-un comunicat citat de Agerpres, că prevederile Ordinului comun nr. 725/12709/2002, emis de Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională de Adopţie din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie speciale a acestora – anexă nr 2, capitolul V – litera c- tulburări cronice de metabolism şi nutriţie, constituie discriminare directă între copii, pe criteriul de vârstă şi pe cel al încadrării în gradele de handicap. Potrivit CNCD, sintagma „copii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani” generează o interpretare restrictivă cu privire la posibilitatea acestora de a beneficia de servicii de sănătate şi servicii sociale, după împlinirea vârstei de 7 ani până la împlinirea vârstei de 18 ani.
„Limita de vârstă de 0-7 ani impusă de ordinul în cauză este nejustificată din punct de vedere al autonomiei în realizarea cerinţelor medicale şi de dietă zilnică privind copilul bolnav de diabet zaharat tip 1 şi al dezvoltării psihosociale al acestuia, fapt ce permite comisiilor pentru protecţia copilului aplicarea unor practici cu efect discriminatoriu. Dreptul la însoţitor este asigurat doar în cazul copilului bolnav de diabet zaharat tip 1 cu gradul grav de handicap, ceea ce are loc doar până la vârsta de 7 ani. Copilul bolnav de diabet zaharat de tip 1 de peste 7 ani rămâne dependent de insulină, iar până la dobândirea unei vârste proprii şi al unui discernământ valabil nu este capabil de a-şi adapta singur dozele de insulină şi de dietă. În acest sens îngrijirea şi supravegherea permanentă din partea unui însoţitor sunt indispensabile”, se arată în comunicatul citat.
Consiliul mai arată că delimitarea legislativă pe limita de vârstă 0-7 ani şi interpretarea restrictivă a acestor prevederi în activitatea comisiilor competente în acordarea gradului de handicap, „pun în pericol chiar viaţa copilului”, reprezentând totodată o încălcare a principiului interesului superior al copilului, reglementat expres de prevederile art. 2, alin 4 din legea 272/2004, republicată.
„CNCD constată încălcarea art. 2 alin 1, art. 2 alin 3, art 10, lit h din OG 137/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 23, paragraf 2 din Convenţia ONU privind drepturile copilului, respectiv dispoziţiile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. CNCD aplică sancţiunea amenzii contravenţionale (…) în cuantum de 2.000 de lei Ministerului Sănătăţii şi amendă contravenţională în cuantum de 2.000 de lei Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, se precizează în comunicat.
Totodată, CNCD solicită celor două instituţii să modifice conţinutul ordinului, astfel încât să asigure protecţie socială şi servicii de sănătate copiilor bolnavi de diabet zaharat tip 1 cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani şi care nu au dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în funcţie de dezvoltarea psihosocială, de severitatea afecţiunii, de gradul tulburărilor funcţionale determinate de acesta în raport cu stadiul de evoluţie, de complicaţii în activitatea şi participarea socială, respectiv de factorii personali.
Medici prescriptori excluşi
CNCD a mai decis că prevederile Ordinului nr. 1379/1023/2015 al Ministerului Sănătăţii, prin care medicii prescriptori de boli infecţioase au fost excluşi de la administrarea tratamentului antiviral pentru pacienţii cu fibroză hepatică severă (F4), excepţie făcând medicii de boli infecţioase din centrele Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Timişoara, constituie discriminare directă potrivit reglementărilor legale în vigoare. Astfel, prin ordinul în cauză s-a dispus ca pentru pacienţii cu fibroză hepatică severă (F4) prescriptorii pentru terapie să fie doar medicii din specialitatea gastroenterologie din centrele: Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Sibiu, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara. În centrele Bucureşti Braşov, Cluj, Iaşi şi Timişoara s-a permis că pentru pacienţii în cauză prescriptorii să fie şi medicii cu specialitatea boli infecţioase. „Măsura încalcă accesul în condiţii de egalitate a pacienţilor în cauza la tratamentul antiviral fără interferon. S-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei pentru Ministerul Sănătăţii şi schimbarea Ordinului astfel încât să se asigure administrarea tratamentului antiviral pentru pacienţii cu fibroză hepatică severă (F4) în toate centrele atât de către medicii de specialitate gastroenterologie cât şi de către medicii de boli infecţioase”, se mai arată în comunicatul CNCD.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.