Ministerul Justiției a preluat președinția Consiliului JAI
Ministerul Justiţiei a preluat preşedinţia Consiliului JAI / Justiţie şi Afaceri Interne, a anunţat, pe Facebook, ministrul Tudorel Toader, precizând că numirea procurorului-şef european se află printre priorităţile României. În perioada 6-7 decembrie 2018 ministrul justiției a participat la Bruxelles la ultima reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, sub egida președinției Austriei. Pe 7 decembrie 2019, la finalul Sesiunii Justiție, Tudorel Toader anunța că a preluat oficial Președinția acestei formațiuni, ce va fi exercitată de către România începând cu 1 ianuarie 2019.
„În cadrul acestei reuniuni, miniștrii de justiție au adoptat abordarea generală cu privire la propunerea de directivă privind contractele de vânzări de bunuri, propunerea de reformare a Regulamentului Bruxelles II bis și propunerea de Regulament privind ordinele europene de furnizare și conservare a probelor electronice în materie penală. Pe agendă, s-au mai aflat informări privind stadiul operaționalizării Parchetului European, pregătirea de către Comisia Europeană a mandatelor de negociere privind cel de-al doilea Protocol adițional la Convenția de la Budapesta privind criminalitatea informatică și respectiv, un acord între UE și SUA privind probele electronice în materie penală”, transmite Toader. Totodată, ministrul justiției a participat la dejunul de lucru al miniștrilor justiției din Statele Membre unde s-a abordat subiectul combaterii antisemitismului prin mijloace de drept penal și a avut întrevederi cu doamna Vera Jourova, comisar pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, precum și cu omologii săi din Austria, Luxemburg și Croația.
„Fiind ultimul Consiliu JAI din mandatul Președinției austriece, viitoarea Președinție a României la Consiliul UE a prezentat prioritățile sale în domeniul justiției pentru semestrul I al anului 2019, între care: avansarea negocierilor referitoare la propunerea de Regulament privind probele electronice în materie penală și obținerea abordării generale asupra propunerii de Directivă din același pachet legislativ; finalizarea dosarului privind Regulamentul Bruxelles II bis; numirea procurorului-șef european; consolidarea recunoașterii reciproce în materie penală”, susține ministrul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.