Expres

Ministerul Educaţiei schimbă regulile privind înscrierea la ora de religie

 

Ministerul Educaţiei schimbă regulile privind înscrierea la ora de religie, dând curs unei solicitări a Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, înscrierea la ora de religie a elevilor care doresc să urmeze această disciplină nu se va mai face anual, ca până acum, ci doar o singură dată pentru toată perioada de şcolarizare sau până când elevii îşi schimbă opţiunea. Ordinul Ministerului Educaţiei este publicat în Monitorul Oficial şi nu a fost pus în dezbatere publică, precizează Mediafax.

La finele anului 2014, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul de lege care prevedea că sunt obligaţi să facă cerere elevii care nu vor să participe la ora de Religie. Astfel, a devenit obligatorie cererea celor care vor să studieze disciplina. Ministerul Educaţiei a ţinut cont de verdictul judecătorilor în 2015, dar a stabilit ca respectiva cerere să fie depusă anual. Biserica Ortodoxă Română, însă, a contrazis Ministerul, spunând că „înscrierea la ora de Religie se face o singură dată şi este valabilă permanent până la o eventuală schimbare a opţiunii”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button