Expres

Ministerul Dezvoltării finanțează reabilitarea a două străzi din Brașov, pentru exerciții NATO

Ministerul Dezvoltării finanțează reabilitarea a două străzi din Brașov, pentru exerciții NATO

Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) anunţă că finanţează cu peste 101 milioane de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), reabilitarea a două străzi din municipiul Braşov, obiective strategice necesare pentru exerciţii militare NATO.

„Ministerul Dezvoltării acordă finanţare pentru reabilitarea unor străzi de interes strategic din municipiul Braşov. Ordinul a fost semnat de ministrul dezvoltării, Cseke Attila, iar investiţiile vor fi finanţate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a 2017-2026”, arată reprezentanții MDLPA, luni, într-un comunicat de presă.

Astfel, se vor aloca în total 101.945.706,50 de lei pentru extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria a III-a), pe tronsonul de la intersecţia cu strada Orizontului până la intersecţia cu strada Vasile Goldiş, precum şi pentru reabilitarea străzii Vasile Goldiş.

Ministrul Cseke Attila a subliniat că aceste obiective sunt importante din punctul de vedere al unor exerciţii militare, inclusiv NATO, la care vor participa militari din state aliate. Cseke Attila a adăugat că, la finalul lunii aprilie, a fost acordată finanţare şi pentru reabilitarea altui drum de interes strategic din comuna Cârţişoara (judeţul Sibiu).

Obiectivele au fost propuse la finanţare de Ministerul Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice.

În urma Ordinului semnat luni, pe baza documentaţiei complete necesare, depuse de beneficiar, autoritatea locală Braşov, se vor putea semna şi contractele de finanţare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 luna în urmă

Foarte bine că se reabilitează și extraordinar de rău că din banii moștri și tocmai pentru ocupamți. Populimea nu are habar ce tunuri uriașe se dau acum cu achizițiile ăstea militare. Plandemia a fost joc de glezne față de jaful… Citeşte mai mult »

Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
1 luna în urmă

Pai pe Vasile Goldis in capat (la stanga din 13 Decembrie) are sediul Jandarmeria. Ce exercitii NATO fac batausii aia? Nu cumva li se creeaza conditii sa poata interveni mai bine la inabusirea protestelor? Ca totusi sunt vreo 70.000 de… Citeşte mai mult »

Back to top button