Expres

Ministerul Apărării vrea un corp de rezerviști de week-end

  • article_262372_1.jpg
 

Ministerul Apărării a lansat un proiect de lege menit să rezolve problema deficitului de soldați apărut după desființarea serviciului militar obligatoriu.

Situația poate fi rezolvată printr-o modificare la Legea privind statutul rezerviștilor voluntari, al cărei proiect a fost elaborat de specialiștii MApN. În rândul rezerviștilor intră cei care vor accepta, prin semnarea unui contract, să ocupe funcții în structura MApN. Contractul va avea durată determinată, fiind acceptați candidați de ambele sexe. Rezerviștii voluntari vor fi soldați, gradați, subofițeri și ofițeri. Primul lor contract va avea durata de patru ani, iar următoarele câte trei ani. Limitele de vârstă nu sunt indicate în proiectul de lege, dar cel mai probabil vor fi similare limitelor de vârstă ale soldaților și gradaților voluntari, de la 18 la 45 de ani.

30% din solda unui militar permanent
Potrivit proiectului de lege postat pe site-ul MApN pentru dezbatere publică, rezerviștii voluntari primesc „drepturi bănești și de hrană similare cu cele ale personalului militar în activitate”. Aceste drepturi se acordă, însă, numai în perioada în care rezerviștii participă la instruire sau la misiunile din structura militară în care sunt încadrați. În perioada în care nu participă la asemenea activități, rezerviștii voluntari vor primi o indemnizație lunară egală cu 30% din soldă, adică, un soldat va primi, net, circa 300 de lei pe lună, un subofițer aproximativ 500 de lei pe lună, iar un locotenent aproximativ 600 de lei pe lună. În cazul în care rezervistul voluntar primește mâncare de la unitatea militară, contravaloarea acesteia se scade din valoarea soldei.

Costuri de 22 milioane de lei, din 2011
Rezerviștii vor fi chemați la instruire cel puțin două zile pe lună „în perioada repaosului săptămânal”, plus cinci zile lucrătoare, consecutive, anual. În perioadele în care execută obligații militare, contractele de muncă cu angajatorii lor civili vor fi suspendate. Contractele de muncă nu pot fi anulate, din inițiativa angajatorului, decât în cazul dizolvării firmei respective. Rezerviștii voluntari vor depune jurământul militar și vor fi obligați să participe la misiuni internaționale.
Limitele de vârstă ale rezerviștilor voluntari nu sunt indicate în proiectul de lege, dar ele vor fi probabil similare limitelor de vârstă ale soldaților și gradaților voluntari, adică de la 18 la 45 de ani. Sisteme asemănătoare de pregătire a rezerviștilor funcționează și în alte țări NATO, inclusiv în SUA.
Potrivit estimărilor realizate de specialiștii MApN, impactul financiar al introducerii sistemul de rezerviști voluntari va fi de 11 milioane de lei pe anul 2010 și va crește în următorii ani, media pe cinci ani fiind de 22 de milioane lei pe an. Pentru aprobarea acestui proiect legislativ va fi necesar și avizul CSAT.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google