Expres

Milionarul brașovean care și-a omorât bunica solicită în instanță oprirea tratamentului medicamentos

Milionarul brașovean care și-a omorât bunica solicită în instanță oprirea tratamentului medicamentos. Afaceristul a deschis o acțiune în instanță prin care solicită „înlocuirea/încetarea obligării la tratament medical”. Dosarul se află la Tribunalul Brașov, care a amânat cauza ieri, 16 iulie, până în 11 septembrie. Solicitarea vine la doi ani după ce Cămârzan a fost externat din Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei, acolo unde a ajuns după ce și-a sugrumat bunica de 93 de ani.

El a solicitat instanței să nu-l mai oblige să-și ia tratamentul. Afaceristul a deschis o acțiune în instanță prin care solicită „înlocuirea/încetarea obligării la tratament medical”. Solicitarea vine la doi ani după ce Cămârzan a fost externat din Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei, acolo unde a ajuns după ce și-a sugrumat bunica de 93 de ani.


Fanatik.ro amintește că, în iulie 2022, Judecătoria Beiuș a admis cererea lui Dan Cămârzan și a dispus înlocuirea măsurii de siguranță a internării medicale cu măsura obligării la tratament medical, sub supravegherea Direcției Sanitare Brașov.


Cămârzan consideră că nu mai are nevoie de tratament, așa că a cerut instanței să înceteze măsura. La data de 3 iulie 2023, Judecătoria Brașov și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov, care a stabilit următorul termen pentru mijlocul lunii septembrie.


Dan Cămârzan și-a ucis bunica în data de 6 mai 2019, ca urmare a unui conflict spontan. La scenă a asistat și mama afaceristului, care nu și-a putut opri fiul din a comite această faptă.
În timpul anchetei s-a constatat că milionarul nu avea discernământ în momentul comiterii faptei și nu poate răspunde pentru crimă. Astfel, în loc să fie condamnat la închisoare, el a fost internat nevoluntar la o instituție medicală.

Dan Cămârzan avea în 2010 o avere estimată la 30 de milioane de euro, apoi a făcut investiții neinspirate în sectorul imobiliar, rămase nefinalizate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button