Milionar mort în urma unei înțepături de albină

Un om de afaceri milionar a murit la vârsta de 53 de ani, în urma unei înțepături de albină. Omul de afaceri indian Sunjay Kapur, prieten apropiat al prințului William, a murit în urma incidentului petrecut pe un teren de sport din Marea Britanie, conform presei centrale.
Milionarul s-a prăbușit după ce a înghițit din greșeală o albină care l-a înțepat în gură. Bărbatul a intrat în șoc anafilactic și a decedat. Medicii spun că înțepăturile de albină în gură sunt foarte periculoase, deoarece pot provoca blocarea căilor respiratorii.
Kapur era președintele companiei Sona Comstar, unul dintre principalii producători mondiali de componente auto. El se cunoștea cu prințul William încă din perioada studiilor în Marea Britanie.
Cu câteva ore înainte de tragedie, Kapur postase un mesaj de condoleanțe pentru victimele accidentului aviatic al companiei Air India, soldat cu decesul a 241 de persoane aflate la bordul unui avion și a altor persoane (aflate la sol) – vezi și: Miraculos! Există un pasager supraviețuitor al accidentului aviatic soldat cu peste 240 de morți (video).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

