Miguel Bermudez a fost ales președinte al Cubei
Miguel Diaz-Canel Bermudez a fost ales, joi, de Parlamentul de la Havana, în funcția de președinte al Cubei, informează presa cubaneză. Adunarea Națională de la Havana l-a ales pe Miguel Diaz-Canel Bermudez, în vârstă de 57 de ani, președinte al Consiliului de Stat și al Consiliului de Miniștri, cu 603 voturi din totalul de 604, potrivit publicațiilor Diario Granma și CiberCuba. Miguel Bermudez, care până acum era prim-vicepreședintele Cubei, a fost singurul candidat pentru a-l succeda pe Raul Castro în funcția de președinte al țării. Bermudez devine astfel prima persoană din afara familiei Castro care deține conducerea executivă a Cubei după aproape șase decenii.
Raul Castro va rămâne liderul Partidului Comunist cubanez, fiind, conform Constituției, „forță superioară de conducere a societății și statului”. Practic, Raul Castro va rămâne aproape sigur, pentru moment, cea mai puternică persoană din Cuba, notează Associated Press. Însă retragerea lui Raul Castro din funcția de președinte este un moment simbolic pentru o țară care timp de aproape 60 de ani a fost condusă de Fidel Castro și, în ultimul deceniu, de Raul Castro. Pentru funcția de prim-vicepreședinte, Comisia de candidaturi l-a desemnat pe Salvador Valdes Mesa, în vârstă de 72 de ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.