Expres

Meteorologii avertizează – iarnă cruntă în România

Meteorologii au semnalat că România ar putea avea o iarnă aspră, cu ger şi ninsori abundente, cauzate de slăbirea vortexului polar.

Zilele trecute au apărut noi semne în acest sens. De pildă, la Miercurea Ciuc, s-au consemnat ieri minus 9.7 grade Celsius, un record negativ pentru această perioadă a anului – Detalii, AICI.

În plus, pe crestele munţilor este, deja, iarnă în toată regula.

Anomaliile vremii

„În mod normal ar trebui să avem temperaturi în general pozitive la această dată, până la 10-12 grade în zona litoralului, 8-9 grade în Capitală, în depresiuni ar trebui să avem undeva spre 0 grade, dar iată că am avut un front atmosferic rece care a traversat țara”, a declarat Mihai Timu, meteorolog ANM, potrivit știrileprotv.ro.

Climatologul Iulian Holobâcă a relatat, conform aceleiaşi surse: „Avem episoade de răciri bruște și chiar situații în care avem ger, adică temperaturi nocturne sub -15, și chiar -20 de grade în astfel de episoade. Respectiv ninsori, chiar episoade în care avem situații de viscol”.

Meteorologii au exemplificat în acest sens cu săptămâna din septembrie în care am avut parte de câteva zile în care a fost excesiv de frig. Atunci, în Postăvarul şi Poiana Braşov a nins ca-n mijloc de ianuarie…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button