Expres

Meteorologii au emis noi avertizări COD GALBEN şi PORTOCALIU de vreme rea

  • coduri.png
 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare cod galben şi cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, lapoviţă, ninsori la munte şi intensificări ale vântului. Astfel, astăzi, între orele 10.00 – 21.00, 20 de judeţe, printre care şi Braşov, se vor afla sub atenţionarea cod galben de vreme rea. În intervalul menţionat, va continua să plouă în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile estice şi în zonele montane şi submontane se vor cumula peste 20 l/mp şi izolat peste 35 l/mp. La munte vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, la altitudini mari, în special în nordul Carpaţilor Orientali local se va depune strat nou de zăpadă, iar pe creste vântul va sufla cu peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări ale vântului vor fi şi în celelalte zone, îndeosebi în sud şi în est, unde rafalele vor depăşi 50…55 km/h şi trecător 65 km/h.
În celelalte zone din ţară ploile vor fi în general slabe cantitativ şi numai pe arii restrânse se vor cumula 10…15 l/mp, inclusiv în zona municipiului Bucureşti.
Apoi, atenţionare cod portocaliu este valabilă astăzi, între orele 10.00 – 18.00, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galați, unde se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare