METEO BRAȘOV. Răcire bruscă! La munte va (și) ninge! Vânt puternic, ploi torențiale…
ANM a introdus și județul Brașov în două coduri galbene de vreme nefavorabilă în următoarele zile.
În primul cod galben, de instabilitate atmosferică temporar accentuată, perioada de valabilitate este de astăzi la prânz, până mâine, la ora 12.00.
„În intervalul menționat, în vestul, nordul și centrul țării, temporar va ploua, iar în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-60 l/mp. Pe parcursul zilei de duminică aria ploilor se va restrânge spre regiunile nordice și centrale”, au declarat meteorologii, care au precizat că duminică vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece în vest, nord și centru. În zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte.
Al doilea cod galben, de intensificări ale vântului, este valabil pentru perioada 18 septembrie, ora 2.00 – 18 septembrie, ora 20.00, ANM detaliind: „Începând cu a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. În sudul, sud-estul, centrul, nord-estul teritoriului și la munte vor fi viteze în general de 55-75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80-100 km/h”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.