METEO BRAȘOV. Ploi, ninsori, frig, vânt!
ANM a emis o atenționare meteorologică valabilă pentru toată țara, din această dimineață, până în data de 4 aprilie, ora 3.00. Sunt prognozate precipitații mixte moderate cantitativ, intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.
„În jumătatea nordică a țării și la munte vor fi precipitații, pe arii restrânse moderate cantitativ. În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă (2 aprilie), iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie) se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici. În restul teritoriului, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 aprilie), instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină. Vântul va avea intensificări sâmbătă (2 aprilie) în sud, iar duminică (3 aprilie) în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în zona montană înaltă”, au detaliat meteorologii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.