Expres

Medicina dentară, „cariată” de subfinanțare

  • article_248788_1.jpg
 

600 de specialiști din țară au răspuns invitației lansate de Colegiul Medicilor Dentiști din România (CMDR), filiala Brașov, care a organizat sesiunea de conferințe de medicină dentară sub egida „Dental Club”, eveniment ajuns la a doua ediție. Începând de ieri și până în această seară, au loc cursuri, seminarii, comunicări științifice, demonstrații practice de medicina dentară și un work-shop pe teme de malpraxis, abateri disciplinare și comunicare medic-pacient. „Ne-am reunit pentru a face schimb de experiență, pentru a ne pune la punct cu ultimele noutăți în specialiatea noastră, privind tehnicile, metodele, materialele, scopul final fiind creșterea calității actului medical în favoarea pacienților noștri”, a declarat dr. Dana Drăgușin, președintele fiialei Brașov a CMDR. La eveniment sunt prezente personalități din domeniu, printre care profesori din trei centre universitare, în frunte cu prof. univ. dr. Mihai Augustin, cadru didactic (și fost decan, timp de opt ani) la Universitate de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Profesorul Augustin este, totodată, președintele, la nivel național al Colegiului Medicilor Dentiști din România. Chestionat în legătură cu problemele cu care se confruntă medicină dentară din România, profesorul Augustin a declarat că sunt aceleași cu ale medicinei în general: subfinanțarea și migrația specialiștilor. „Casa de Asigurări de Sănătate doar mimează finanțarea serviciilor medicale. Cu 500 de lei alocați pe lună de la Casă nu poți să tratezi decât cinci pacienți maximum. Casa nu recunoaște lipsa de fonduri, ar trebui să spună câți bani sunt, de unde, pentru ce ajung, fiindcă materialele costă foarte mult, și măcar oamenii ar ști că trebuie să strângă bani sau să-și facă o asigurare privată, ca să-și îngrijească dantura”, a subliniat președintele CMDR.
Acesta a deplâns și fenomenul migrației medicilor care lasă județe întregi, mai ales în medicul rural, în deficit acut de specialiști. Prof. Augustin spune că numai din Franța există ofertă de angajare pentru 900 de dentiști, pe salariu lunar de 2.000 de euro. „Au plecat și pleacă foarte mulți specialiști, foarte buni, performanți și în țară rămân cei care sunt abia în formare – de aceea facem aceste seminarii – însă vor pleca și ei după ce se perfecționează, dacă nu se găsește o cale să-i oprim”, a punctat profesorul, care spune că „Brașovul este un centru puternic al medicinei dentare, un centru în care relațiile dintre specialiști sunt excelente, atât al nivel profesional, cât și deontologic. Brașovul respectă jurământul lui Hipocrat”.
Profesorul Augustin a susținut ieri după-amiază demonstrații practice la centrul regional pentru Transilvania destinat perfecționării medicilor dentiști în implantologie orală, inițiat în cadrul Policlinicii „Dentalmed” Brașov, reamintinu-le colegilor de breaslă: „În medicină, perfecționarea nu se termină niciodată”.    
     (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google