Medicii rezidenți riscă să piardă bursa de 670 de lei
Platforma România 100 cere lămuriri Guvernului PSD-ALDE după ce medicii rezidenţi au fost anunţaţi că odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării – nu vor mai primi bursa lunară de 670 de lei, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu cerând remedierea situaţiei. Ministerul Muncii precizează că, potrivit articolului 38 din noua lege a salarizării, că bursele rămân în plată până la finalul acestui an, ele fiind stipulate și în ordonanţele de urgenţă 2 şi 9, emise de Executiv, și care nu au fost abrogate.
Prevederile legii se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017, astfel că bursele rezidenților rămân în plată, până la sfârșitul acestui an.
Potrivit unor surse, o circulară din Ministerul Muncii va fi transmisă la toate spitalele, pentru clarificări în privința plății burselor rezidenților, astfel încât să nu existe interpretări greșite ale noii legi a salarizării unitare. Prin legea salarizării unice, din 1 ianuarie 2018, medicii rezidenți ar urma să aibă un salariu echivalent a 1.200 de euro, lunar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.