Expres

Medicii de familie s-au dus cu cardul la Avocatul Poporului

 

Cardul de sănătate a intrat în atenţia Avocatului Poporului, după ce medicii de familie au depus vineri un memoriu de 10 pagini, în care se plâng de disfuncţionalităţile sistemului informatic ce gestionează cardul de sănătate.

Medicii de familie au explicat punctual în memoriu care sunt problemele pe care le întâmpină de când sunt obligaţi să consulte şi să dea reţete ori trimiteri în baza cardului de sănătate. De altfel, ei au explicat că sistemul funcţionează din ce în ce mai prost şi că nu îşi pot face meseria. „Memoriul nostru are 10 pagini şi cuprinde toate probleme identificate de noi în aceste luni în care l-am folosit la capacitate maximă”, a declarat dr Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), pentru „Adevărul”. Medicii de familie s-au plâns că sistemul informatic care gestionează cardul de sănătate le-a dat bătăi de cap doctorilor şi vineri, la fel ca la aproape fiecare final de săptămână. Mai precis, aceştia nu au putut să valideze reţetele. „Până să existe cardul de sănătate, reţeta electronică a funcţionat excelent, plus că a şi fost foarte bine promovată în rândul doctorilor de familie la momentul respectiv. De când funcţionează ca şi componentă a cardului de sănătate, avem probleme la validare”, a completat Sandra Alexiu.

„Erorile informatice repetate realizează evidente beneficii pentru CNAS”

Medicii de familie sesizează în documentul citat funcţionarea greoaie şi desele perioade de avarii ale sistemelor informative ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, invalidarea zilnică a serviciilor acordate pacienţilor datorită multiplelor intervale de timp în care elementele PIAS nu funcţionează toate sau pe rând, afectând astfel atât pacienţii, dar şi cabinetele. „Erorile informatice repetate realizează evidente beneficii pentru CNAS şi reduc obligaţiile de decontare către furnizori, realizând pierderi constante pentru cabinete, ambulatorii, spitale ori alţi furnizori de servicii medicale. Nimeni din cei care administrează sistemul nu este făcut răspunzător pentru erori, pentru nefuncţionare, pentru timpul pierdut de pacienţi când nu putem să le oferim serviciile necesare, pentru pierderile financiare constante ale cabinetelor, pentru riscurile de a ni se imputa ulterior reţete, trimiteri etc. Ba mai mult, toate aceste probleme pe care le semnalăm de ani de zile sunt constant ignorate sau catalogate de reprezentanţii CNAS drept minciuni ale medicilor sau metode prin care ne opunem implementării sistemelor informatice, de a evita, interesat, ordinea!” se arată în deschiderea memoriului SNMF.
În acelaşi document este sesizat faptul că medicii sunt presaţi să acorde servicii medicale atunci când sistemele nu funcţionează riscând să nu fie plătiţi, dar şi să plătească integral contravaloarea serviciilor acordate de ei sau alţi furnizori (medicamentele eliberate în farmacii, internările realizate în spitale, analizele efectuate de laboratoare etc.)

Medicii de familie arată însă că asistenţa primară este adesea singura accesibilă pacienţilor, mai ales în mediul rural, un procentaj impresionant din pacienţii României neavând altă soluţie în sistemul medical în afara accesului la medicul de familie şi că implementarea cardului a fost susţinută de profesionişti încă de la bun început.

SNMF exemplifică problemele pe care le întâmpină prin expunerea lor nominal pe luni şi zile ca urmare a  monitorizării sistemului de la lansarea componentei pentru cardul de sănătate până la data de 16 decembrie.

Pe lângă semnalarea disfuncţionalităţilor PIAS, semnatarii memoriului fac şi câteva propuneri. Ei cer printre altele ca sistemul să funcţioneze ireproşabil 24 de ore din 24 de ore, pentru a nu perturba activitatea medicală, să existe un serviciu de call-center disponibil permanent 24/7 care să preia şi să rezolve imediat situaţiile de card blocat/invalid sau alte probleme legate de sistemul CEAS. Nu în ultimul rând SNMF solicită ca actualizările şi repornirile sistemului, activităţile de mentenanţă să se realizeze în afara perioadelor de activitate (seara, în weekend, nu în mijlocul zilelor lucrătoare etc.

(…) Aproape zilnic însă ne confruntăm cu disfuncţionalităţi, unele mai mici, altele insurmontabile de la nivelul cabinetelor sau spitalelor. Nu se pot valida reţete, bilete, concedii, consultaţii, nu se poate verifica sau prelua calitatea de asigurat a pacienţilor noştri, nu se pot efectua raportările lunii precedente. Această situaţie a devenit insuportabilă, atât pentru pacienţii noştri cât şi pentru medici şi asistente”, este menţionat în memoriul semnat de preşedintele SNMF, dr. Rodica Tănăsescu.

Textul integral al memoriului îl găsiţi aici.

Nu vor card la urgenţe

Nu în ultimul rând oficialii SNMF au analizat efectul pe care l-ar avea introducerea cu titlu de obligativitate utilizarea cardului de sănătate la unităţile de primiri urgenţe. În opinia medicilor de familie o astfel de măsură va îngrădi şi mai mult accesul pacienţilor la serviciile de urgenţă, dar mai ales, la eliberarea reţetelor şi concediilor medicale de care aceştia vor avea nevoie în urma consultului primit, din simplul motiv că nu e obligatoriu să aibă în permanenţă asupra lor cardul de sănătate sau adeverinţa înlocuitoare. SNMF consideră că o restructurare a sistemului de primiri- urgenţe, sprijinirea înfiinţării unor centre de permanenţă finanţate adecvat pe lângă UPU şi o responsabilizare adecvată a pacienţilor constituie metodele ideale de a detensiona camerele de gardă.Cardul de sănătate a intrat în vigoare de la 1 mai 2015 şi a devenit obligatoriu de la 1 septembrie 2015, devenind unicul instrument de validare al serviciilor medicale. În lipsa lui, asiguraţii nu pot primi reţete de la medicul de familie, nu pot fi consultaţi şi nu beneficiază de bilete de trimitere către specialist. În cazul persoanelor care au refuzat, din motive religioase, cardul de sănătate, este valabilă adeverinţa de asigurat, care se ridică de la casa de sănătate la care este arondat acesta, odată la trei luni. În prezent, singurii care beneficiază de servicii medicale fără a avea cardul de sănătate asupra lor sunt copiii şi persoanele care ajung la urgenţe, însă oficialii au menţionat încă din vara anului trecut că se ia în calcul introducerea obligativităţii cardului de sănătate şi la urgenţe, pentru a avea un control mai eficient asupra costurilor din sănătate. Asta având în vedere faptul că, în ciuda măsurilor luate până acum, românii preferă să meargă la urgenţă şi sar peste consultaţiile medicului de familie şi peste cele ale medicului specialist din ambulator, aşa cum se procedează în alte ţări europene.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button