Expres

Medicii de familie ies în stradă și își cheamă și pacienții

 

După ce au pichetat prefecturile şi sediile caselor judeţene de asigurări de sănătate, medicii de familie din toată țara își trimit reprezentanții ca să protesteze la Bucureşti. Coaliția „Solidari pentru Sănătate” organizează astăzi un miting în Capitală la care împreună, pacienți și medici, vor să arate că în România nu se mai poate asigura asistență medicală primară în lipsa unor schimbări fundamentale prin care să se asigure calitatea adecvată a actului medical. „Vino alături de mine, medicul tău de familie. Voi fi miercuri dimineață în Piața Victoriei pentru dreptul tău și al meu la un act medical de calitate în cabinetul medicului de familie. Voi cere acolo să nu te mai plimb după hârtii și scrisori pe care le pot înlocui simplu, cu tratamentul care te poate face bine, pentru că știu să fac asta. Susține-mă!”, a scris pe pagina sa de Facebook medicul Sandra Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, membră, ca și Societatea Naţională pentru Medicina de Familie, a Coaliției „Solidari pentru Sănătate”. Protestl este faţă de birocratizarea sistemului de sănătate, dar și pentru o finanțare adecvată. Cadrele sanitare dar şi pacienţi din toate judeţele ţării vor milita pentru „un act medical curat şi pentru o asistenţă primară puternică”. Medicii de familie sunt nemulțumiți de finanțare și de lipsa posibilităţii de a elibera anumite reţete şi de a evita, în acest fel, să-i pună pe bolnavi pe drumuri. Protestul din faţa Guvernului va începe la ora 11.00, iar la ora 12.00, medicii îşi vor reînnoi jurământul. Mitingul, se va desfășura în Piața Victoriei până la ora 14:00.
În urmă cu două săptămâni, sute de medici de familie au pichetat sediile caselor judeţene de asigurări de sănătate şi prefecturile, din toată ţara, unde au şi depus memorii cu revendicările lor.

Citiți și:

BRAŞOV. Medicii de familie nu mai vor să fie „scribi” prost plătiţi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare