Expres

Medicii consideră o „eroare gravă” viitoarea modalitate de compensare a medicamentelor

  • article_257713_1.jpg
 

Colegiul Medicilor din România (CMR) apreciază că stabilirea prețului de referință al medicamentelor pe clasă terapeutică ar fi o gravă eroare managerială și medicală, deoarece există mari diferențe în efectul clinic, atât beneficiu terapeutic, cât și efecte secundare, între diferite DCI din cadrul aceleiași clase terapeutice. Drept urmare, Biroul Executiv al CMR, reunit ieri în ședință, s-a pronunțat în favoarea stabilirii prețului de referință al medicamentelor pe DCI (denumire comună internațională, adică substanța activă).
„Colegiul Medicilor din România își manifestă indignarea față de faptul că în forma finală a metodologiei privind implementarea noului preț de referință pentru medicamente, numele său este asociat cu un act normativ care aduce lezare intereselor pacienților și autonomiei profesionale a medicului.  Deoarece în decursul timpului CMR a constatat atitudinea arogantă a CNAS, preferă să nu participe la dezbaterea organizată în data de 11 iunie tocmai pentru a nu-și asocia numele la o activitate formală de pseudo-consultare”, a spus prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele CMR. Colegiul Medicilor a primit o solicitare din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a transmite un punct de vedere privind Clusterele propuse pentru noul preț de referință al medicamentelor care se decontează din fondul de asigurări sociale de sănătate și de a participa la dezbaterea de ieri.

Se derobează de răspundere
Medicii spun că sunt convinși că argumentele științifice și logice nu vor avea audiență și că reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vor opera doar „modificări estetice, păstrând spiritul antipacient al acestui document”. CMR susține că și-a exprimat clar punctul de vedere privind inacceptabilitatea decontării pe clasă terapeutică așa cum este ea prezentată în documentul supus dezbaterii, care duce la o creștere semnificativă a coplății suportată de pacient și la o modificare a comportamentului prescriptorului, obligat să recomande un tratament nu în funcție de eficiență terapeutică, ci în funcție de posibilitățile materiale ale omului bolnav. Mai mult, actul normativ impune o conduită profesională medicală contrară ghidurilor și protocoalelor aprobate de Ministerul Sănătății, acuză medicii.
„În condițiile în care acest act este acceptat de către decidenți, atunci corpul medical nu-și va mai asuma responsabilitatea profesională și în caz de eșec, răspunderea va fi integrală a celor care au conceput și promovat acest document. Punctul de vedere al CMR a fost trimis CNAS în data de 28.05.2010”, a precizat prof. Astărăstoae.

Pacienții acuză CNAS de „genocid”
De asemenea, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) a reacționat la fel de vehement, acuzând CNAS de genocid: „Protestăm față de modul nedemocratic în care se promovează acest mecanism de compensare. Dezbaterea de astăzi (n. red. – ieri) a fost făcută doar ca să se bifeze că problema a fost dezbătută public“. Reprezentanții COPAC spun că în realitate CNAS nu este interesată de opinia și problemele pacienților. „Solicităm în mod public CNAS să renunțe la această măsură care afectează dramatic toți pacienții. Facem un apel la toată populația României să reacționeze ferm împotriva acestei măsuri pentru că ne afectează pe toți, de la sugari până la vârstnici. Facem un apel la clasa politică din România să țină cont de problemele celor care i-au desemnat să-i reprezinte și să impună CNAS să renunțe la această măsura aberantă”, a declarat Cezar Irimia, președintele COPAC.
Potrivit proiectului de ordin privind implementarea noului preț de referință la medicamente, pacienții vor fi obligați să-și plătească mare parte din prețul tratamentului. De exemplu, pacienții cu hipertensiune arterială vor trebui să plătească de peste trei ori mai mult decât plăteau până acum, pentru a păstra aceeași schemă de tratament. Totuși, reprezentanții CNAS contrazic documentele elaborate chiar de ei și spun că pacienții vor plăti în medie în plus doar 10%.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google