Expres

Masluri de obște, și astăzi. La una dintre biserici e mai specială slujba

Masluri de obște, și astăzi. La una dintre biserici e mai specială slujba

Așa cum se știe, după o tradiție de mai bine de 25 de ani, în Postul Mare, în bisericile ortodoxe din Protopopiatul Brașov se oficiază slujbe de obște (oficiate de către cel puţin șapte preoţi) ale Sf. Maslu, mai ales duminica.

La fel se va întâmpla astăzi, în cinci lăcașuri de cult, inclusiv o capelă de spital. Programul îl găsiți mai jos.

Una dintre slujbele de azi, cea de la Biserica Sf. Nicolae a Parohiei Carpați, de la Metrom, este mai specială, deoarece credincioșii se vor bucura și de participarea părintelui Matei de la Mănăstirea Șinca Nouă, după cum a anunțat preotul paroh Tudor Sicoe. Mai mult, „părintele Matei va aduce spre închinare sfintele moaște ale Sf. Nectarie de la Eghina, ale sfintei Anastasia Romana și o părticică din lemnul Sfintei Cruci”.

Iată programul, cu mențiunea că în ultima coloană este numele preotului care rostește cuvântul de învățătură:

Masluri de obște | MyTex.ro

Taina Sfântului Maslu, una dintre cele șapte sfinte taine, se săvârșește în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea credincioșilor de bolile trupești și pentru iertarea păcatelor, acestea două fiind legate. La ortodocși, Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post (pe principiul că administrarea unui medicament este mai eficientă atunci când organismul este curățat, dezintoxicat), mai ales în Postul Mare, fiind oficiat cu cel puțin trei preoți, dar cele de obște sunt cu cinci, șapte sau chiar mai mulți. La slujbă participă credincioșii bolnavi și rudele lor, dar și orice creștin dornic să-și ușureze sufletul.

Participanții la Taina Sfântului Maslu care doresc pot să aducă la biserică puțină făină, ulei și o haină (de corp) de la bolnavi pentru binecuvântare, apoi să participe sau măcar să asculte cu credință slujba Sfântului Maslu, care se încheie cu miruirea (ungerea cu ulei sfinţit în timpul slujbei). Acasă, din făina și uleiul sfințite se fac turtițe pe care să le mănânce bolnavii în loc de anafură sau se pun în mâncare.

Maslul este un sacrament (taină) acordat de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică; nu este recunoscut de protestanţi. La catolici, Maslul („Ungerea bolnavilor”, „Ungerea de pe urmă”) este un sacrament prin care un credincios bolnav este făcut părtaș, prin ungerea cu untdelemn și rugăciunea preotului, de harul lui Dumnezeu spre mântuirea sufletului, de aceea este acordat, de obicei, când bolnavul este în pericol de moarte, dar adesea, și spre vindecarea fizică a trupului, ca la ortodocși.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button