Expres

Mărțișorul este, de fapt, șnurul alb-roșu/ Nu uitați să vă alegeți o babă!

 

Chiar şi în era tehnologiei, Mărţişorul rămâne un simbol şi o sărbătoare tradiţională românească (dar nu exclusiv) a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei şi a victoriei binelui asupra răului. Mărţişorul, cu şnurul alb-roşu împletit având la capete ciucuraşi, simbolizează renaşterea vieţii, reîntoarcerea la viaţă. Cercetători mai recenţi au remarcat că mărţişorul este format din două şnururi împletite asemenea ADN-ului. Tradiţia Mărţişorului a fost inclusă în lista Patrimoniului imaterial al UNESCO, prin decizia Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, de la începutul lunii decembrie 2017. Dosarul a fost depus de România alături de alte trei ţări – Bulgaria, FRI Macedonia, Republica Moldova – în care această frumoasă tradiţie a primăverii există, cu unele diferenţe de formă dar în acelaşi spirit al celebrării renaşterii naturii.

Mărţişorul nu este atât de vechi cât se părea

Menţiuni despre Mărţişor anterioare secolului al XIX-lea nu au fost găsite. Asta nu înseamnă că obiceiul nu exista, ci este posibil ca oamenii să nu fie „interesaţi să menţioneze ceva ce era o banalitate”, spun reprezentanţii Muzeului Ţăranului Român (MŢR). „Iniţial, Mărţişorul nu avea puterea concentrată în podoabă, în obiectul de artizanat, ci în firul de Mărţişor. Dacă s-ar renunţa acum la podoabă, ar dispărea o întreagă industrie”, mai spun cercetătorii de la MŢR. Astfel, la început era purtat doar firul de culoare albă, împletit cu cel roşu. Potrivit unei cercetări asupra obiceiului, efectuată de poetul George Coşbuc, culorile reprezintă focul şi lumina, fiind un simbol al Soarelui. În sprijinul acestei teorii vine şi obiceiul de a agăţa de firul alb-roşu o monedă (un alt simbol al Soarelui, spune Coşbuc). Etnologii explică simbolul: „Fetele purtau în jurul gâtului o monedă de aur sau de argint. După ce o purtau un timp, ele cumpărau cu moneda vin roşu şi caş dulce. Se credea că fetele vor rămâne frumoase tot anul: albe la faţă ca brânza şi rumene în obraji ca vinul roşu”. Firul rămas era agăţat într-un pom înflorit. Obiceiul originar era ca părinţii să lege mărţişorul la mâna copiilor, în zorii zilei de 1 martie, pentru a-i ocroti şi a le aduce sănătatea, belşugul, frumuseţea, fără a fi privilegiul exclusiv al fetelor şi femeilor.
Au fost şi mărţişoare în care firul era alb-negru, nu alb-roşu. Această combinaţie reprezintă „Funia anului”, formată din fire albe şi negre, ce reprezintă cele 365 de zile ale anului. Funia anului este legătura dintre iarnă şi vară, albul şi negru reprezentând opoziţiile lumină/întuneric, cald/rece, viaţă/moarte.  Albul este simbolul purităţii, al luminii, în timp ce negrul este culoarea originilor, a fertilităţii şi a solului roditor. Albul poate fi Cerul, iar negrul – Pământul. Cele mai multe dintre miturile despre originea Mărţişorului au la bază antiteza iarnă/primăvară.

Mărţişoare pentru bărbaţi

În Moldova, obiceiul este ca mărţişoarele să fie oferite de fete, iar băieţii să şi le prindă în piept. Alte obiceiuri sunt legate de locul unde este pus şnurul după purtare. În Transilvania, firul de mărţişor se punea în jurul coarnelor vitelor din gospodărie, sau la uşa grajdului, pentru a întinde protecţia simbolică şi asupra animalelor. În restul ţării, după ce este purtat vreme de 9 zile, mărţişorul este pus într-un pom fructifer. De acolo dispare odată cu trecerea timpului (rupt de vânt), credinţa fiind însă că a fost „furat” de păsările primăverii.
Bulgarii ataşează şnurului două păpuşi, la macedoneni simbolul este purtat doar de copii. Peste Prut, aspectul Mărţişorul nu diferă, fiind acelaşi fir roşu împletit cu unul alb din România. La vecinii de la sud, Mărţişorul este numit Baba Marta (baba – bunică; Marta – martie). Simbolul, numit Marteniţa, este purtat de la 1 Martie până la sfârşitul primei luni de primăvară. Sau până când purtătorul vede o barză, o rândunică sau un copac înmugurit. La macedoneni, mărţişorul este purtat doar de copiii, fete şi băieţi. Aceştia şi-l pun în piept începând cu seara de Ajun a zilei de 1 Martie şi îl păstrează până pe 9 martie. După ce le poartă, copiii leagă simbolurile de ramurile unui pom fructifer, pentru ca pomul să rodească din belşug. Firele alb-roşii sunt însă şi repere pentru rândunici, care ar şti unde să aducă daruri – mai ales hăinuţe noi – cu ocazia Paştilor.

Încep Zilele Babelor

Din moși-strămoși, păstrăm obiceiul că în prima dimineață din martie să ne punem un mărțișor în piept (sau, în vechime, la mână, mai ales copiii, inclusiv băieţii) și să ne alegem o Babă, de la 1 până la 9 martie. Astfel, se spune că, așa cum va fi vremea în ziua aleasă, așa va fi tot anul. Dacă în ziua pe care ți-ai ales-o va fi cald și soare, se spune că vei avea parte de un an (1 Martie era început de an, în vechime) bun și bogat, iar toate lucrurile o să-ți meargă bine. În schimb, dacă va fi înnorat sau va plouă, se spune că asupra ta se vor abate toate supărările și chiar câteva boli. Totodată, dacă vântul începe să bată din senin, se spune că nu-i chip de împăcare în momentul în care te cerți cu cineva. Cu toate acestea, dacă în ziua aleasă de noi va ninge, semnele arată că anul va fi unul bogat, cu multe realizări. Cum se alege baba? Circulă în popor două variante. Prima dintre ele şi cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu menţiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 1-9 martie. O altă variantă este alegerea babei în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba conform cu ziua respectivă. În caz că data naşterii este formată din două cifre, se face adunarea până rămâne doar o cifră.

Legendele Babei Dochia

La 1 Martie, zilele Babelor încep cu ziua Dochiei, când biserica creștină o sărbătorește pe mucenița Eudochia (Evdochia) care, în grecește, înseamnă „binevoitoarea”. Eudochia, originară din Heliopolis, și-a petrecut tinerețea în desfrâu. S-a căit, a fost botezată creștinește de episcopul Teodot, , iar pentru unele minuni și faptul că și-a împărțit averea la săraci a fost trecută printre sfinți. Dochia carpatică nu este însă un personaj creștin, ci unul păgân, care a preluat de la Eudochia numai numele și data de sărbătorire, 1 martie. La noi nu i se spunea sfânta sau muceniță, ci pur și simplu Dochia, o babă cloanță, urâtă, rea, care își punea nora la mari încercări, are un limbaj licențios. Considerând probabil, că ocupă un loc nemeritat în calendarul tradițional, poporul i-a pus în spate nu numai 9 sau 12 cojoace, ci și zilele friguroase de la începutul lunii martie și necazurile oamenilor pentru prelungirea iernii.

Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârșite și trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se considera hotar între anotimpul friguros și cel călduros. Astfel, perioada cuprinsă între 1 și 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia își implinește destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaștere. Aspectul instabil al vremii din aceasta perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.

Legendele Dochiei sunt specifice unui sat românesc cu economie pastorală. Nelipsitele tensiuni și conflicte care domină relația noră-soacră în folclorul românesc sunt revalorizate cu ingeniozitate pentru redarea opoziției timp vechi-timp nou. Conform legendelor, la sfârșitul lunii februarie, Baba Dochia își trimite nora la pădure să culeagă fragi. Tânăra nevastă primește ajutor de la un moș care o sfătuiește să meargă într-o vâlcea apropiată să culeagă fragi copți, și, când ajunge acasă, să-i ceară Dochiei brânză de capră. Văzând fragii copți, Dochia crede că a venit vara și poate deci să urce cu oile (sau caprele) la munte. Îmbracă totuși 9 cojoace, în unele variante 12, și pornește la drum. Dar, cum pleacă de acasă, începe o ploaie care nu încetează 9 zile și 9 nopți. Îngreunându-i-se cojoacele în spate, Dochia se dezbracă unul câte unul, până rămâne în cămașă. În alte legende, Dochia dezbracă cojoacele din cauza unei călduri toride. Lăsându-se un ger puternic, baba și caprele îngheață și se transformă în stană de piatră. Alte variante spun că Dochia își trimite nora la râu să spele lâna: lâna albă s-o facă neagră, iar lâna neagră s-o facă albă. Nevasta trece proba, practic imposibil de realizat, tot cu ajutorul unui moș. Ca să se convingă că a venit într-adevăr primăvara, Dochia o trimite în pădure ca să-i aducă fragi copți. Indiferent de variantă, Dochia moare înghețată lângă oile sau caprele sale, iar trupurile lor, transformate în stane de piatră, s-ar vedea în diferite locuri din Carpații Orientali și Meridionali: Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman, Izvorul Râului Doamnei, Semenic.

Specialiştii în etnografie susţin că numele oficial al lunii martie a dus, în ultimele decenii, la generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 Martie, Mărţişor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia sau chiar Dragobete. Povestea peripeţiilor Dochiei, ca şi firul alb-roşu împletit, semnifică alternanţa anotimpurilor.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button