Expres

Marșul pentru Viață 2024 va aduce restricții de trafic la Brașov

Marșul pentru Viață 2024 va aduce restricții de trafic la Brașov

Cea de-a 14-a ediţie a „Marşului pentru Viaţă” va avea loc sâmbătă, 30 martie, în Bucureşti, Braşov şi în alte peste o mie de localităţi din România şi Republica Moldova. Tema acestui an este „Construim împreună cultura sprijinului faţă de femeia însărcinată”.

Un proverb spune că este nevoie de un sat pentru a creşte un copil. Noi credem cu tărie că este nevoie de o comunitate responsabilă şi empatică pentru a ocroti femeia însărcinată, ca să poarte şi să nască în cele mai bune condiţii copilul cu care este însărcinată. Ştim că doar prin implicarea generală putem construi această cultură”, arată organizatorii.

Construim împreună o cultură a sprijinului față de femeia însărcinată, a celebrării valorii infinite și a demnității fiecărei persoane umane din primul moment al existenței ei. Construim împreună o cultură a empatiei și decenței, în care femeile însărcinate să poată împărtăși cu cei din jur, cu încredere și fără teamă, stările și problemele cu care se confruntă. Construim împreună o cultură a contribuției pentru o lume mai sigură și mai demnă. Construim comunități de sprijin”, mai spun organizatorii.

Marșul pentru viață 2024 va fi, ca de obicei, punctul culminant al Lunii pentru Viață 2024, o serie de evenimente și activități de informare, conștientizare și educare pro-viață organizate anual pe tot parcursul lunii martie.

În Braşov, traseul tradiţional al marşului este Biserica din lemn din Centrul Civic (15 Noiembrie) – Iuliu Maniu – Nicolae Iorga – Parcul Titulescu – Modarom – Republicii – Piaţa Sfatului – Maternitate – Piaţa Sfatului.

Întâlnirea are loc la Biserica de lemn, la ora 12.30.

Traficul va fi restricționat între orele 13 și 14 pe străzile Iuliu Maniu și Nicolae Iorga”, precizează organizatorii locali ai Marșului pentru Viață 2024.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare