Mark Rutte va fi nominalizat pentru șefia NATO
Mark Rutte va fi nominalizat pentru șefia NATO
Cele 32 de state membre ale NATO vor confirma miercuri nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi surse diplomatice citate de AFP, transmite Agerpres.
Ambasadorii statelor membre vor oficializa această numire în timpul unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, forul de decizie politică al NATO.
Retragerea candidaturii preşedintelui român Klaus Iohannis şi a obiecţiilor pe care le aveau Ungaria şi Slovacia i-au lăsat lui Rutte cale liberă în obţinerea postului de secretar general.
El îşi va intra în atribuţii pe 1 octombrie, când expiră ultima prelungire a mandatului actualului secretar general Jens Stoltenberg, numit în 2014. Mandatul acestuia a fost extins de patru ori în contextul războiului din Ucraina.
Pe lângă acest război şi contextul politic internaţional tensionat, Mark Rutte va avea sarcina să trateze cu o posibilă viitoare administraţie americană condusă de Donald Trump, dacă fostul preşedinte republican al SUA va reveni la Casa Albă după alegerile în care se va confrunta din nou cu actualul preşedinte democrat Joe Biden.
Relaţiile bune ale lui Rutte cu Trump în precedentul mandat al acestuia ar putea să fi jucat un rol în susţinerea candidaturii sale. De pildă, premierul olandez este recunoscut printre omologii săi europeni drept salvatorul summitului NATO din 2018, când a discutat cu Trump asupra cheltuielilor de apărare pe care fostul preşedinte american dorea să le vadă crescute în rândul europenilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Nasol.Unul dintre dușmanii perverși a României.