Marian Godină, ofticat că nu a fost chemat la Cotroceni

Marian Godină, ofticat că nu a fost chemat la Cotroceni
Polițistul Marian Godină e extrem de nemulțumit de faptul că nu a fost chemat la Cotroceni, la ceremonia de învestire a președintelui Nicușor Dan. Asta după ce i-a făcut campanie asiduu înainte de turul 2 al alegerilor. Marian Godină, luptător la trupele speciale ale Poliție Brașov, aflat în concediu paternal, și-a vărsat oful pe Facebook.
„Azi m-au întrebat mai mulți cunoscuți dacă sunt la Cotroceni. Le-am zis că nu sunt. Și când am fost la sală, m-au întrebat câțiva cum de nu sunt la București.
E simplu. Nu am fost invitat de nimeni.
Nici nu mă așteptam să fiu invitat, pentru că nu am făcut nicio clipă ceva cu gândul de a primi ceva în schimb.
Toată susținerea pentru Nicușor Dan am arătat-o pentru că așa am simțit, pentru copiii mei și viitorul lor și al nostru.
Însă a devenit frustrant să văd azi împânzit Facebook-ul cu poze de la Cotroceni de la fel și de fel de persoane.
Și poate că nu aș fi fost chiar deloc supărat, dacă, în campanie, echipa lui Nicușor Dan, fără să mă întrebe măcar, nu ar fi folosit mesajele mele pentru a le proiecta pe un ecran gigant la mitingul din Piața Victoriei sau chiar într-un video pe pagina lui Nicușor Dan. Acum, mi se pare că a fost un oportunism grețos și nici măcar nu aș fi postat asta dacă ei nu s-ar fi folosit de acele mesaje.
Eu m-am ales cu un teanc de reclamații la serviciu, iar alții au ciocnit azi șampanie și s-au postat pe Facebook. Un fel de, la plăcinte înainte, la război înapoi, Dacă, citind textul meu, vi se pare că sunt cam ofticat, vă confirm eu că sunt. Cred că oricare ar fi în locul meu”, se plânge Godină.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

