Expres

Mare sărbătoare, cu zi liberă și astăzi

  • img-4488.jpg

Salariații, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat, au parte de un week-end prelungit, fiind libere atât prima zi de Rusalii, duminică, cât și a doua, lunea, potrivit unor modificări aduse acum mai bine de zece ani Codului Muncii. Există, însă, și anumiți angajați care trebuie să lucreze de Rusalii, din cauza specificului activității. În astfel de situații, ei trebuie să primească în compensare  libere, acordate în următoarele 30 de zile de angajator. În caz contrar, ei vor beneficia de un spor la salariul de bază care să fie de cel puțin 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

„Principala motivaţie pentru care s-a promovat această lege a fost de natură religioasă, deoarece pentru creştini, indiferent dacă sunt ortodocşi sau catolici, sărbătoarea Rusaliilor are la fel de multă importanţă precum sărbă­toarea Paştelui. Nu am avut contestaţii pentru această iniţiativă legislativă, îmi aduc aminte că la acea vreme preşedintele Băsescu a trimis legea spre reexaminare, pentru că voia ca şi ziua de 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, să fie liberă (ceea ce s-a și întâmplat ulterior – nota red.)”, a spus la acea vreme unul dintre inițiatorii actului normativ care a modificat Codul Muncii.

El a adăugat că, deşi Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh) se sărbătoresc întotdeauna duminica, după ce au trecut 50 de zile de la sărbătorile de Paşti, şi europenii au liber în a doua zi de Rusalii.

Conform tradiției Bisericii, în ziua următoare marilor praznice, creștinii ortodocși sărbătoresc persoanele care au avut un rol important în săvârșirea evenimentului prăznuit. Astfel, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfânta Treime. Trei lăcașuri de cult din Brașov își sărbătoresc astăzi hramul: Biserica Sf. Treime din Cetate (Biserica grecească, cum e cunoscută), Biserica Sf. Treime de Pe Tocile și Biserica Sf. Treime din Dârste.

Învățătura clară a Bisericii primare și acum a celor apostolice spune că Treimea este de o ființă și nedespărțită. Despre această dogmă a sfintei Treimi s-au scris tratate întregi de-a lungul veacurilor, s-au dat multe explicații – unele mai simple și altele mai complexe, dar contează esențialul: există un singur Dumnezeu în trei ipostaze: Tată, Fiu și Duh Sfânt. Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Sfințitorul lumii. „Biserica Ortodoxă mărturisește că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane (ipostasuri), care împărtășesc aceeași substanță sau natură (gr. ousia). Această credință poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind mulțumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu și să realizeze, în același timp, neputința minții umane de a-L înțelege”, spun teologii. Sărbătorirea Sfintei Treimi în Lunea Rusaliilor e de dată mai nouă și reprezintă o influență catolică, deși Rusaliile se sărbătoresc la fel ca în calendarul ortodox, în a opta duminică după Paști, iar Preasfânta Treime, în duminica următoare. În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe însă, a doua zi de Rusalii este numită încă Lunea Sfântului Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, ca în Penticostar.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button