Expres

Marcel Ciolacu, mesaj pentru Lasconi

Marcel Ciolacu, mesaj pentru Lasconi

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că deşi s-a purtat „elegant” cu Elena Lasconi, aceasta şi colegii ei au vehiculat „tot felul de minciuni” în spaţiul public.
Eu am fost un om elegant, am ieşit, am felicitat-o pe doamna Lasconi la telefon, i-am spus că pentru mine dânsa şi domnul Georgescu sunt cei doi candidaţi în turul doi. Între timp, constat că doamna Lasconi vehiculează tot felul de minciuni în spaţiul public şi colegii domniei sale. Nu înţeleg de ce. (…) Va fi foarte greu când o să mă sune doamna Lasconi luni ca eu să îi răspund la telefon, pentru că dânsa va avea nevoie de fiecare vot ca să îl învingă pe domnul Georgescu. Dacă doamna Lasconi doreşte să mă sune luni, eu zic, mai ales în urma acestei declaraţii, de îndată să iasă să spună românilor că în cele 24 de ore a minţit. Dacă nu, eu o sfătuiesc să nu mă sune”, a transmis prim-ministrul.
Elena Lasconi a declarat că demersul la CCR cu privire la renumărarea voturilor din primul tur de scrutin la alegerile prezidenţiale este o „încercare disperată a celor care nu ştiu să piardă de a manipula rezultatul alegerilor astfel încât un anumit candidat să fie favorizat”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
7 zile în urmă

Te bușește râsul: descremeatul elegant. Totuși, o fărâmă de adevăr ar fi dar doar în comparație cu ordinarii dezaxați din pluserea. Cu alții nu.

Back to top button