Expres

MApN: Atașat militar găsit decedat într-o cameră de hotel din Mali

 

Colonelul Cornel-Gheorghe Trifu, atașat al apărării în Republica Algeriană Democratică și Populară, cu extindere în Republica Mali, aflat în misiune oficială în Bamako, Mali, a fost găsit decedat, astăzi, în camera de hotel în care era cazat.

„Din primele date, ofițerul a decedat în cursul acestei dimineți, din cauze naturale. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autoritățile judiciare maliene. Cauzele decesului vor fi stabilite cu exactitate după efectuarea autopsiei, care se va realiza la Spitalul Gabriel Touré din Bamako”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Apărării Naționale.

Ofițerul, în vârstă de 51 de ani, activa în MApN din anul 1989. „Era veteran al teatrului de operaţii Afganistan, şi, anterior acreditării ca atașat român al apărării la Alger, a activat ca ataşat al apărării adjunct al României în Republica Franceză. A fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn de război, pentru militari”, au precizat reprezentanții MApN. El era căsătorit și avea un copil.

Reprezentanții MApN au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislația maliană, repatrierea trupului neînsuflețit al militarului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button