Manifestații împotriva lui Emmanuel Macron
Câteva mii de oameni au mărşăluit sâmbătă pe străzile Parisului pentru a protesta față de preşedintele Emmanuel Macron şi politicile sale. După incidentele violente declanşate în Paris de o grupare de extrema stângă în timpul marşurilor tradiţionale de 1 Mai, poliţia a anunţat întărirea securităţii, 2.000 de agenţi urmând a fi desfăşuraţi. Printre protestatari s-au aflat şi studenţi şi angajaţi ai căilor ferate, aflaţi în grevă de câteva săptămâni. Criticii lui Macron susţin că reformele economice şi sociale promovate de preşedintele francez favorizează corporaţiile şi bogătaşii. Organizatorii şi-au botezat în mod ironic demonstraţia drept „Sărbătoarea lui Macron şi a lumii sale”. În centrul defilării s-au regăsit patru care alegorice: carul Jupiter, carul Dracula, carul Napoleon, fiecare dintre ele având la conducere o persoană deghizată în Macron, acuzat că este „preşedintele bogaţilor”, şi un car „rezistenţă”.
Manifestaţii au avut loc sâmbătă şi în alte regiuni din Franţa. La Toulouse (sud-vest), au defilat circa 1.500 de persoane – potrivit poliţiei – 3.000, potrivit organizatorilor, iar la Bordeaux, numărul participanţilor s-a ridicat la 500.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.